Laptele românesc, aruncat la „canalul“ UE
Și a fost și 1 aprilie. Ziua celei mai serioase „păcăleli“: Uniunea Europeană a desfiinţat regimul cotelor de lapte. Ce înseamnă această măsură? Falimentarea afacerilor mici (și în unele cazuri și mijlocii) în „favoarea“ marilor fermieri, dar și a corporaţiilor multinaţionale din domeniu. Problema este că nu vor fi afectaţi doar „micii“ fermieri români, ci și cei din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, problema cotelor de lapte nu este doar una regională
DuPont Pioneer – două aplicaţii pentru terminale mobile
Pornind de la angajamentele de excelenţă pe care şi le-a asumat, dar şi de la realitatea că tehnologia informaţiei continuă, la rândul său, să evolueze şi să fie tot mai mult parte din viaţa cotidiană, firma DuPont Pioneer a lansat de curând două aplicaţii pentru terminale mobile destinate agricultorilor: AQUAmax şi Agro-Assist, din luna martie aflate şi la dispoziţia clienţilor din România.
AQUAmax® este un catalog online al hibrizilor de porumb cu acelaşi nume, care furnizează
Noi tehnologii în agricultură. Cât de credibil este Internetul...
După cum arătam în numărul anterior al revistei, potrivit statisticilor, peste 60% din populaţia rurală a României este conectată la Internet. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că oricine doreşte să afle aproape orice poate s-o facă prin intermediul Internetului. Aşadar, se pune întrebarea cât de credibil este acesta? Şi întrebarea merită pusă mai ales în contextul în care lumea este obişnuită să ia din presă, de exemplu, lucrurile de bune pentru că aşa scrie la gazetă. În cazul
„Să nu uităm că lângă noi este natura…“
Captivi cu voia noastră într-o colivie de fier şi beton armat, ne petrecem zilele respectând cu stricteţe acelaşi tipar. Prinşi într-o maşinărie imensă numită oraş, puţini dintre noi mai zăresc dincolo de cupolele „minunilor arhitecturale contemporane“ adevăratele minuni. Soarele care răsare şi apune mereu în alte culori, păsările care zboară libere deasupra furnicarului în care trăim, copacii care explodează în fiecare primăvară şi inundă străzile în verdele lor crud. Nu mai
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 156 din 516