Pretext la TVA-ul scrofului
Mai pe la mijlocul lui Mărţişor, mai-marele Vizir european al agriculturii dete pentru întâiaşi dată o raită prin România, la braţetă cu Vizireasa europeană pentru dezvoltarea raională. Mergând pe şipcă, să nu se îmbulzească presarii şi mai ales ţăranii EU&ROpeeni cu rogojini aprinse în cap şi cu jalbele’n proţap, Vizirul se duse să vază un truditor al pământului, însoţit de mai-marii guberniei. Se preamilostivi de un crescător de grăsuni, activ, bun înţeles, de prin giudeţul care-l
Omul care a „împăcat“ credinţa cu ştiinţa
În periplul nostru de căutare a „oamenilor de nota 10“ am cunoscut lideri destoinici care ne-au învăţat că fragilitatea şi puterea nu se exclud şi că doar dăruind vom putea dobândi. Inspiraţi parcă de cuvintele lui Constantin Noica – „nu uita că Dumnezeu te-a trimis pe lume să-l înlocuieşti: să dai sensuri, să creezi, să duci începutul său înainte“, cei despre care am scris şi-au asumat misiunea predestinată.
Acest citat nu este întâmplător pentru că
Reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a organizat, la începutul lunii martie, la Ploieşti, un workshop cu tema „Reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole a apelor şi solului“ – aspecte privitoare la implementarea proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi“ în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia. La manifestare a participat şi ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, care a promis că investiţiile vor continua şi în 2016, astfel
„Zonele montane - Adăpostul biodiversităţii în Europa“
Sub acest slogan s-a organizat ultimul mare eveniment din cadrul proiectului PACINFO- Rolul social şi de mediu al agriculturii din zonele montane. Evenimentul a fost organizat sub formă de conferinţă naţională cu participanţi internaţionali în data de 27 februarie 2015. Din partea Asociaţiei Euromontana a participat prof. univ. dr. h.c. Radu Rey, care a susţinut o prelegere cu titlul: „Relaţia: Sol – Animale – Îngrăşăminte Organice – Agriculturi de Munte &ndash
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 163 din 516