Într-un sat uitat de lume din Clisura Dunării, unde vremea şi vremurile se macină încet la moara timpului, acum un secol şi jumătate şapte familii de săteni încropeau şi rânduiau o moară de apă menită să asigure micii comunităţi bruma de mălai şi făină pentru hrana zilnică. Parcă pentru a întări versul lui Blaga „eu cred că veşnicia s-a născut la sat“, rămasă la fel ca-n leatul când i s-a bătut prima scândură şi i s-a aşezat prima piatră, micuţa moară îşi face cu sârg şi azi

Felicia Carmen Sarcină a devenit cunoscută în spaţiul public ca o importantă solistă de muzică populară a Gorjului. Consacrarea definitivă la nivel naţional a venit însă odată cu Piţărăii cu măşti, din Cloşani, un obicei străbun adus la viaţă alături de copiii de la Grupul „Roua“. A cucerit publicul instantaneu cu acest episod, tinerii şi instructorul-coregraf Carmen Sarcină fiind invitaţi în studiourile de televiziune şi la manifestările prilejuite de marile sărbători creştine

În mijlocul satului Sticlăria, nu departe de Cotnari, atrage atenţia o casă deasupra căreia flutură drapelul tricolor. Este, spun oamenii cu respect şi admiraţie, „muzeul“ lui nea Costache, care în ultimii ani, prin mulţimea celor care-i trec pragul, a devenit o adevărată instituţie.

Chiar atunci când am ajuns aici, Constantin Curechiu, stăpânul casei, îşi lua rămas bun de la un grup de tineri din Vaslui care-i vizitaseră muzeul.

Are 67 de ani şi a fost mecanizator

Trăind (şi murind) sub semnul adânc al credinţei creştine, marele domnitor Constantin Brâncoveanu n-a clădit întâi palate – locuri ale huzurului, leneviei şi îmbuibării trupeşti, ci biserici – sfinte lăcaşe ale rugăciunii, reculegerii şi înălţării spirituale. Nici nu apucase să îmbrace caftanul măririi şi să i se înmâneze domneasca pecete că deja ridicase două biserici, una la Potlogi, Dâmboviţa, şi alta la Mogoşoaia, lângă Bucureşti.

Cel care vine să viziteze Palatul Domnesc