Recolte mai mari în acest an
Chiar dacă 2013 este un an capricios din punctul de vedere al vremii, agricultorii sunt optimişti în ceea ce priveşte producţiile, cel puţin cantitativ. Fenomenele meteo extreme ar putea însă să le dea peste cap aşteptările. La cum arătau câmpurile la mijlocul lunii iunie, aveau însă destule motive să fie mulţumiţi.
Se aşteaptă un an bun în Timiş
În acest an, agricultorii din judeţul Timiş mizează pe producţii bune atât la culturile înfiinţate în toamnă, cât şi la cele semănate în primăvară, chiar dacă se aşteaptă să apară ceva probleme la porumb pentru că „este cam întârziat şi vom avea parte de o vară fierbinte“, susţine Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).
La mijlocul lunii iunie, recoltatul începuse deja la orz, producţia la hectar variind în funcţie de zonă între 3 şi 5 tone la hectar, media fiind de circa 4,5 t/ha. Agricultorii speră să obţină şi un preţ bun în acest an. Anul trecut, de exemplu, s-a pornit cu 0,7 lei/kg, după care preţul a urcat la 0,8 lei/kg, în condiţiile în care aproximativ 80% din producţie a mers la export în Austria şi Germania. Şi grâul arată bine – doar 1-2% din suprafeţe sunt calamitate din cauza fenomenelor meteo –, fiind estimată o medie de 4 t/ha, comparativ cu 3,6 t, anul trecut. Viorel Matei susţine că în acest an calitatea grâului va fi bună la producătorii care au făcut tratamente, mai ales că a fost un an dificil din cauza timpului nefavorabil. În ultimii ani, producătorii au fost atraşi mai mult de volumul producţiei decât de calitate, motiv pentru care s-au şi orientat spre soiuri cu mare potenţial cantitativ şi mai slab calitativ. Şi pe bună dreptate, având în vedere că în 2012 grâul furajer a fost mai scump decât cel de panificaţie“, afirmă Matei.
Producţii duble la orz în Buzău şi Brăila
Ene Gârban, administratorul unei firme din localitatea Boldu, judeţul Buzău, care lucrează circa 2.400 ha de teren agricol, spune că în acest an se aşteaptă la producţii cu cel puţin 10% mai mari decât media ultimilor 10 ani. Începutul este oricum foarte bun, numai dacă ne gândim că la orz, de exemplu, cultură la care a şi început recoltatul (n.red. – este vorba de mijlocul lunii iunie), producţia se ridică la circa 4 t/ha, dublu faţă de anul trecut, povesteşte agricultorul, care are semănate circa 150 ha de orz. Şi grâul arată bine, estimările de producţie fiind de 4 t/ha, faţă de 1,8 t/ha, cât s-a obţinut anul trecut. Cam acelaşi nivel este aşteptat şi la rapiţă, o cultură ceva mai dificilă. Agricultorul are speranţe mari şi în ceea ce priveşte culturile de orz de toamnă, dar şi de primăvară, care arătau destul de bine la mijlocul iunie. „Dacă nu vine vreo calamitate, sunt şanse de producţii bune şi la porumb (chiar dacă mai sunt ceva goluri pe câmp), dar şi la floarea-soarelui“, este de părere domnul Gârban.
Şi Costică Măcelaru, un agricultor din Brăila, spune că 2013 este un an agricol bun. La grâu se aşteaptă la producţii superioare celor din 2012 atât cantitativ cât şi calitativ. Agricultorul, care este şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Brăila, susţine că obţine într-un an normal, 5-6 t/ha la grâu, 7-10 t/ha la porumb, 3-4 t/ha la rapiţă şi 6-7 t/ha la orz. Despre 2013 Măcelaru spune că va fi un an agricol bun, mai ales că ploile de la sfârşitul lunii au mai completat deficitul de apă din sol, iar culturile păioase şi rapiţa se prezintă bine. Nici porumbul, floarea-soarelui şi soia n-au suferit de secetă, fiind prognozate producţii bune.
Măcelaru lucrează circa 500 ha de teren agricol, arendat în mare parte, pe care cultivă grâu, orz, rapiţă, floarea-soarelui, porumb şi plante furajere. Pe lângă culturile vegetale, se ocupă şi de animale, având în ferme un efectiv de 200 de oi şi 1.000 de porci.
Marii agricultori, optimişti
Dimitrie Muscă, administratorul CAI Curtici, spune că în acest an se aşteaptă la 7,5 t de grâu la hectar, comparativ cu 7,13 t la hectar, anul trecut, când cultura a fost afectată de grindină (pierderile au fost însă recuperate, pentru că Muscă îşi asigură culturile în fiecare an). În 2013 suprafeţele cultivate cu grâu se ridică la circa 4.000 ha. Şi porumbul arată bine, spune Muscă, care a înfiinţat în primăvară circa 3.500 ha. În 2013 Muscă pariază pe grâu şi porumb, în condiţiile în care în acest an a renunţat să cultive rapiţă (din cauza secetei din toamna lui 2012), dar şi floarea-soarelui.
O producţie normală pentru acest an la grâu, de 4-4,5 t/ha, cel puţin, vede şi Ştefan Poienaru, patronul Agrofam Holding. Agricultorul spune că ploile de la începutul lunii iunie nu au afectat calitatea grâului pe terenurile de la Feteşti, spre deosebire de alte zone, unde erorile tehnologice (prea mult azot aplicat la fertilizările din primăvară) şi precipitaţiile au culcat la pământ lanurile de grâu. La rapiţă, după recoltarea a circa jumătate din suprafaţa cultivată, media era de peste 4 t/ha, mai mare faţă de 2012. Poienaru are însă ceva emoţii când vine vorba de rapiţă, pentru că riscul de a pierde producţia este mare dacă se trece de la 36 grade Celsius la ploi. De frica precipitaţiilor, Poienaru a organizat un program sever de recoltat (pe ore) pentru a doua parte a lunii iunie. Astfel, de la 12.00 până la 20.00 se intră la grâu, după aceea la rapiţă între 23.00 şi 24.00, dar şi între 6.00 şi 12.00. Poienaru are în cultură în acest an 4.000 ha de grâu şi circa 2.500 ha de rapiţă.
Date oficiale
Suprafaţa totală însămânţată în toamnă a fost de 2,7 milioane ha, dintre care 301.850 ha au fost cultivate cu rapiţă. În primăvară erau programate pentru însămânţări 5,1 milioane ha.
Anul trecut, suprafeţele semănate cu grâu au atins 1,98 milioane ha, media la hectar fiind de 2.624 kg, în condiţiile în care producţia totală a fost de 5,19 milioane tone. La porumb boabe producţia a fost de 5,92 milioane tone de pe o suprafaţa de 2,72 milioane ha, randamentul fiind de 2.170 kg/ha, de aproape trei ori mai redus faţă de media înregistrată în UE.
Ioana GUŢE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013