Lumea pivniţelor din Sălaj
Vîrşolţ este localitatea cu cele mai multe pivniţe din România. Peste 400 de pivniţe se află pe dealul care înconjoară satul, unele fiind vechi de mai bine de două sute de ani.
Vârşolţ ar putea deveni localitatea cu cele mai multe pivniţe din lume
Vîrşolţ concurează în acest an pentru localitatea cu cele mai multe pivniţe din lume, dar nu acest aspect este inedit, ci faptul că pivniţele sunt o tradiţie la nivel local care se întoarce cu câteva sute de ani în urmă. Toate sunt pline cu butoaie cu vin şi înconjurate de zeci de hectare de teren cultivat cu viţă-de-vie. Întâmplător, multe din aceste pivniţe seamănă perfect cu casele hobbiţilor, celebrele personaje din filmul Stăpânul Inelelor. Asemănarea a fost descoperită de către turiştii din Olanda şi Ungaria, care nu se mai satură să vină în Sălaj pentru a petrece zile întregi în pivniţele răcoroase vara şi calde iarna. Am ajuns în localitatea Vîrşolţ, situată la mai puţin de 15 kilometri de Zalău, într-o dimineaţă geroasă de ianuarie.
Bartos Iacob este unul dintre proprietarii de pivniţe din sat şi se oferă să mă conducă la locul cu pricina nu doar pentru a-mi arăta pivniţele, ci şi pentru a-mi spune povestea lor. Pivniţele se află pe dealul numit de localnici „Golgota“, unde pământul este nisipos, iar priveliştea uimitoare. În apropiere se află pădurea care face ca totul să se transforme parcă într-o poveste care nu ai mai vrea să se încheie. După doar câteva minute de mers cu maşina pe un drum pietruit, începem să urcăm. De o parte şi alta a drumului apar viile, iar la margine pivniţele în forma unor căsuţe mici cu prelungire sub pământ. Acolo este păstrat vinul în butoaie din stejar, lemnul de esenţă tare dându-i licorii un gust aparte. Pivniţele sunt multe, imposibil de numărat din mers. Am renunţat să le număr, dându-i crezare primarului comunei Vîrşolţ, Breda Lajos, care după câteva calcule îmi spune clar că sunt aproximativ 400. După o jumătate de kilometru ajungem la marginea pădurii şi ne continuăm drumul pe o potecă acoperită de zăpadă proaspăt aşternută.
La capătul acesteia se zăreşte o căsuţă de culoare verde, ca o formă destul de ciudată. Jumătate afară, jumătate sub pământ, pivniţa este a domnului Bartos Iacob. Acesta îmi face semn să vin aproape şi cu o cheie mare deschide lacătul de la uşa de acces în formă de butoi. Înăuntru este beznă şi se simte un miros plăcut de vin. În colţ zace un şitău (n.r. storcător tradiţional de struguri), iar în lateral se află scara de acces în pod, unde vizitatorii se pot odihni în linişte, departe de zgomotul şi aglomeraţia din oraş, atât vara cât şi iarna.
Înainte de toate, pasiune şi tradiţie
Bartos Iacob îmi spune, în timp ce trage vin dintr-un butoi, că pivniţa a fost a bunicului său. De-a lungul anilor a trecut prin mai multe transformări, dar la bază este aceeaşi. „Noi venim aici vara să lucrăm via. Aşezăm ceaunul pe foc şi punem la fiert bogracsos-ul. Seara, când terminăm munca, e gata şi mâncarea. Gustăm apoi un vin bun şi stăm în jurul focului. Aici te poţi odihni cel mai bine. Uitaţi cât este de frumos!“, spune domnul Bartos, care a izbutit în cele din urmă să umple o sticlă cu vin alb-gălbui, cu miros puternic de struguri copţi. Şi după ce îmi spune în glumă că vinul se face în primul rând din struguri, bărbatul mă pofteşte în via sa, arătându-mi cât de bine este îngrijită.
Se vede de la o poştă pasiunea localnicilor pentru viticultură. Păcat însă că niciun strop din acest vin nu ajunge pe raft, localnicii neavând instalaţie pentru îmbuteliere şi nici tehnologia necesară.
Nu sunt deranjaţi însă şi cred că cel mai important este să ducă povestea vinului şi pivniţelor mai departe. Domnul Bartos renunţă să mă îmbie cu vin după ce îi spun că mă întorc în Zalău cu maşina şi nu pe jos şi, deranjat, îmi spune că data viitoare să las Dacia acasă.....
Tinerii văd în pivniţele de la Vârşolţ locuinţele hobbiţilor
La câteva pivniţe mai jos ne aşteaptă primarul comunei Vârşolţ, Breda Lajos, care îmi spune că luna viitoare pivniţele vor fi incluse într-un circuit turistic internaţional. Locul a devenit extrem de căutat de turiştii dornici de a uita de civilizaţie, dar şi de stresul cotidian, pentru a trăi măcar pentru câteva zile într-o lume rurală, într-o linişte absolută. Numărul turiştilor a început să crească mai ales după ce câţiva tineri veniţi în tabără au constatat că multe pivniţe seamănă cu locuinţele hobbiţilor din Stăpânul Inelelor. Iar de aici restul este deja poveste, care a prins contur şi a transformat peste noapte o comunitate într-un punct de atracţie turistică. Am lăsat pivniţele şi viile în urmă, într-o ninsoare deasă care a făcut ca zăpada să acopere urmele noastre, locul cufundându-se într-o linişte perfectă.
Adrian LUNGU
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013