Povestea fermierului de la Arbore - o istorie cu final diplomatic
Creşterea animalelor în judeţul Suceava se referă, de regulă, la creşterea vitelor. Oieritul aici a fost în timp înlocuit de creşterea vitelor, date fiind păşunile vaste şi generoase pe care le au obcinile Sucevei. Gospodarii suceveni mai cresc şi oi, e adevărat, dar în număr mic, nu aşa cum putem vedea în judeţul Botoşani, de pildă. O iniţiativă zootehnică de creşterea oilor devine interesantă aici, deoarece replicarea acestei idei poate schimba în bine profilul agrozootehnic al zonei şi poate ridica nivelul de trai.
Ion Bodnar (foto) este un om de-al locului, iar toponimul Bodnăreni, satul de lângă comuna Arbore, în vecinătatea căruia şi-a întocmit stâna, pare să-i întărească această calitate de localnic autentic.
De aproape cinci ani este preşedintele Asociaţiei crescătorilor de oi Mioriţa – Botoşana şi tot cam de atâta vreme a început o nouă viaţă ca investitor, trecând de la comerţ cu carburanţi şi construcţii la zootehnie.
O pasiune devenită afacere
„Am văzut că domeniul construcţiilor nu mai este de viitor, pentru mine, cel puţin, am văzut că distribuţia carburanţilor, vânzarea lor cu amănuntul nu mai este o bună afacere şi am încercat cu agricultura, cu zootehnia. A fost un început şi pentru acest lucru. Totodată, se întâmpla ca cei din localitatea noastră şi din zonă să rămână cu laptele neridicat în zilele de sărbătoare. Nu ajungea maşina la timp să le ia laptele. O duceau greu cu creşterea vitelor pentru lapte... Apoi, eu nu sunt legat, nu îmi place să cresc vite.
Prima dată am cumpărat teren, fiindcă rudele mele aveau pământ în zona respectivă. Copilăria chiar mi-am petrecut-o pe aceste dealuri, cu vaci, cu miei. Oieritul îmi aducea aminte de copilărie în egală măsură şi aşa am început afacerea: cumpărând terenul pe care am copilărit, cumpărând oi. La un moment dat, m-am gândit să dezvolt această pasiune într-o afacere: am cumpărat tot mai multe oi, până ce am ajuns la acest nivel, unde mă aflu acum“, a spus Ion Bodnar.
Totul a început bine pentru fermierul de la Arbore: afacerile nu îl speriau, era din domeniu, instruit cu munca în străinătate, tânăr, priceput şi cu un aport genetic care îl apropia afectiv şi efectiv de oierit, Ion Bodnar a luat-o abrupt, închegând o stână, o fermă modernă, cu un efectiv de oi pe care şi l-a crescut în timp la 1.000 de capete. Ţurcana de Satu Mare este rasa în care îşi pune cea mai mare încredere, dar, dincolo de rasă, mai există şi celelalte condiţii care trebuie îndeplinite: casă, masă. Şi aici totul a fost pus în operă nemţeşte, aşa cum ştiu bucovinenii a face lucrurile. Anii au trecut, dar, spre neplăcuta lui surprindere, lucrurile au început să se strice...
România-Turcia: 0-1
„Sunt foarte sceptic, spunea fermierul. Mai întâi, anul trecut am avut o pierdere mare în ceea ce priveşte vânzarea mieilor. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu relaţiile dintre România şi Turcia,
s-au deteriorat, nu ştiu. Nu am prea multe amănunte să vă dau, dar turcii, după câte am aflat, nu mai dau acceptul ca mieii să fie tranzitaţi prin ţara lor, nicidecum să îi mai primească la ei, aşa cum făceau în anii trecuţi. Aşa că, dacă în anii trecuţi vindeam mielul în jur de 15 RON/kg, acum abia dacă l-am dat la jumătate din preţ, cu 7 RON!
Dacă iniţial mi-am făcut un calcul, cu totul altfel arată lucrurile în momentul de faţă. A fost o iarnă foarte grea, furajele au devenit foarte-foarte scumpe. Am cheltuit enorm, în speranţa că vom ieşi la liman. Dacă ar fi să se repete acest lucru un an, doi, deja la al treilea nu mai are rost să facem ceva. Problema nu este a mea, toată ţara se confruntă cu acest neajuns. De la Guvern, deocamdată, nu se aude nimic – sperăm ca pe viitor să fie mai bine, măcar sperăm. Am în jur de o mie de oi. Pentru moment mă abţin să spun ceva despre viitor. Dacă nu se rezolvă de la nivel naţional problema oieritului şi a ciobanilor, nu văd nimic bun în viitor, totul pare a fi sumbru.“
Interesantă atitudine pentru cineva care a mizat totul pe această carte, a oieritului. Să nu mai fi rămas oare nicio soluţie pentru un investitor în creşterea oilor? Oficialii români au solicitat sprijin din partea Comisiei Europene pentru ridicarea interdicţiei de export pe care Turcia a aplicat-o României. Reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorului din cadrul Comisiei Europene sunt de partea noastră, considerând că măsurile impuse de Turcia sunt total nefondate. Problemele României legate de exportul de ovine şi bovine vii, dar şi de carne au început la sfârşitul lui 2011, când Turcia a blocat şi importurile din România, dar şi tranzitul prin ţara lor a cărnii de oaie românească. Motivul invocat de autorităţile turce a fost existenţa unei boli, inexistentă la noi în ţară dar prezentă în alte state europene, numită scrapie. Mai mult, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ne spune că, în perioada 2002-2011, scrapia a fost depistată la doar 256 de ovine pe teritoriul românesc, dintr-un total de aproape 9 milioane de capete. Prin urmare, o problemă cu origini mult mai înalte, chiar dacă asociaţia pe care Ion Bodnar o reprezintă este una destul de însemnată.
Greu şi pentru un preşedinte de asociaţie
„Asociaţia pe care o reprezint, spune fermierul de la Arbore, se numeşte Asociaţia crescătorilor de oi Mioriţa – Botoşana. Sunt preşedintele ei de aproximativ cinci ani de zile. Asociaţia are în jur de 300 membri, crescători de oi din zona Sucevei. La momentul când am acceptat să preiau această asociaţie, să lupt pentru oameni şi să le rezolv anumite probleme cu care se confruntau, m-am lovit de aceleaşi neajunsuri, de aceleaşi întrebări, de cele mai multe ori fără răspuns. Din nefericire, rezolvarea lucrurilor nu depinde de un preşedinte, depinde de legislaţia ţării în care trăim, de relaţiile internaţionale, până la urmă, concret, în cazul nostru cu Turcia.
Noi, ca asociaţie, suntem înscrişi la rândul nostru la o federaţie, care este o structură mai mare ca asociaţie, este la nivel naţional Dacă preşedintele federaţiei-mamă nu ne poate da un răspuns clar de la Bucureşti, noi cu atât mai puţin o să ştim ceva. Nu putem face nimic.“
Oricare ar fi răspunsul, atunci când el va fi venit la modul concret, deja răul s-a produs, deja crescătorii de oi au înregistrat pierderi. De altfel, pe 17 aprilie 2013 Turcia a început să permită tranzitarea cărnii de oaie românească pe teritoriul ţării. Din această stare de lucruri au avut de câştigat din nou intermediarii, care au început să cumpere oi din România la preţuri foarte mici, urmând ca, după o scurtă perioadă de furajare în Bulgaria, să fie livrate drept carne bună către Turcia.
Răzvan SCURTU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013