Întâlnire de lucru între reprezentanții producătorilor agricoli și cei ai crescătorilor de albine
Ministrul Nechita-Adrian Oros și secretarul de stat Florian-Emil Dumitru au condus joi, 5 decembrie 2019, o întâlnire de lucru cu reprezentanții sectorului apicol și cu cei ai producătorilor agricoli din România, la sediul MADR. De asemenea, au participat directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), directorul direcției tehnice de specialitate, alături de experți din cadrul MADR.
Scopul acestei întâlniri a vizat dezbaterea dificultăților cu care se confruntă sectorul apicol
MADR, apicultura, Ministerul Agriculturii, producatori agricoli, Emil Dumitru, Adrian Oros, crescatori de albine
„Tineri Lideri pentru Agricultură“
Clubul Fermierilor Români a lansat programul Tineri Lideri pentru Agricultură, o inițiativă ce vizează pregătirea celor care vor să activeze cu succes în domeniul agricol, dar mai ales să reprezinte interesele agricultorilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.
„Acest program adună tinerii într-un ciclu de pregătire structurat pe trei stagii mari. Îi pregătim în domeniul diplomației, al protocolului, al managementului timpului sau al fermelor, adică lucruri
agricultura, agricultori, tineri fermieri, domeniu agricol, agricultori romani
UNCSV: ANAF blochează dezvoltarea fermierilor români
Agenția Națională de Administrare Fiscală a adoptat recent o decizie preliminară în cadrul unei proceduri fiscale deschisă de o familie de fermieri din județul Constanța, potrivit căreia reorganizarea activității agricole sub umbrela unei societăți comerciale presupune plata unui impozit pe venit în cuantum de 10% aplicat asupra contravalorii bunurilor aduse ca aport la capitalul social al companiei respective.
Această decizie a venit după o perioadă de analiză de aproximativ 3 ani și este
Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor
2020 este anul în care Campionatul European de Fotbal vine la București. La cererea fermierilor APPR dar și a partenerilor care vor să se implice în comunitățile locale de fermieri se lansează: „Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor”.
CAMPIONATUL NATIONAL DE FOTBAL AL FERMIERILOR reprezintă un eveniment sportiv dedicat amatorilor. La campionat se poate înscrie orice persoana de sex masculin, fermier, atâta timp cât respectă prevederile regulamentului.
Regulamentul poate fi găsit pe
Mai multe articole …
Pagina 262 din 407