Sprijin de peste 320 milioane lei, în 2018, pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
Agricultorii vor beneficia și în 2018 de sprijin financiar pentru reducerea accizei la motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, permițând astfel o diminuare a costurilor de producție în sectorul agricol prin rambursarea diferențelor de accize.
Suma alocată de Guvern în acest scop pentru anul în curs este de 320,581 milioane lei și va fi asigurată de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului
Situația "Ajutorului minimis pentru tomate" în zona Moldovei
Producătorii agricoli din România sunt susținuți printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă. Situația lunii ianuarie, cu privire la schema de <<Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate>>, pentru anul 2018, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 40 de milioane euro, pe zona Moldovei, diferă de la județ
Campionii marilor recolte la porumb din Moldova
În zona Moldovei, județele Neamț, Botoșani, Bacău, Vrancea și Vaslui, hibrizii de porumb Pioneer P9537, P9241, P9903, P9175 au garantat producții de excepție. Fermierii campioni care au ales hibrizii Pioneer au fost mulțumiți de cantitatea obținută pe hectar, mai ales ținând cont de faptul că niciunul dintre cei 10 agricultori pe care îi vom prezenta în cele ce urmează, nu a irigat culturile. O dovadă care confirmă o dată în plus faptul că hibrizii Pioneer garantează performanță în orice
Organizațiile reprezentative din sectorul agroalimentar pot aplica pentru obținerea de finanțare pentru programe de informare și promovare
Pentru anul 2018, Comisia Europeană a adoptat Programul de lucru cu privire la acțiunile de informare și promovare ale produselor agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, care prevede lista temelor prioritare, bugetele aferente și acțiunile care pot fi puse în aplicare.
Scopul acestui program este, pe de o parte, de a crește numărul de activități destinate țărilor terțe, în care există cel mai mare potențial de dezvoltare, iar pe de altă parte, de a informa consumatorii
finantare, agroalimentare, sector agroalimentar, programe de informare, programe de promovare
Mai multe articole …
- Situația culturilor agricole în data de 6 februarie 2018
- Zona de cereale din UE este stabilă, însă producătorii sunt afectați de prețurile scăzute și costurile ridicate
- Situația culturilor agricole în data de 5 februarie 2018
- POZIȚIA PRO AGRO PRIVIND VIITOAREA POLITICĂ AGRICOLĂ COMUNĂ (PAC) DUPĂ 2020
Pagina 350 din 407