ADAMA INNOVATION DAY
ADAMA România a organizat pe 6 februarie evenimentul ADAMA INNOVATION DAY adresat partenerilor din întreaga țară, distribuitori, fermieri, integratori, lideri de opinie și reprezentanți ai presei din industria agricolă, care a marcat lansarea celei mai noi Tehnologii de Formulare ASORBITAL®, a patru noi fungicide și a unui erbicid dedicate culturilor de cereale păioase, rapiță și floarea soarelui.
Anul 2025 reprezintă pentru companie un început de drum către un portofoliu
Amenzi în valoare de 548.200 de lei aplicate de ANSVSA în luna ianuarie 2025
În luna ianuarie 2025, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au efectuat controale în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală, vizând operatorii din industria alimentară care activează în domenii precum fabricarea produselor de morărit, pâinii și produselor de patiserie, băuturi răcoritoare și alcoolice, precum și alte produse alimentare.
În perioada respectivă, Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene, precum și cea a
Managerii cooperativelor agricole din UNCSV au finalizat prima etapa din cadrul celui de-al doilea proiect Erasmus
„Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole (GPMBAC)”
Managerii cooperativelor agricole din cadrul Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (U.N.C.S.V.) au participat între 2 și 8 februarie 2025 la prima mobilitate fizică din cadrul celui de-al doilea proiect Erasmus+, intitulat „Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole (GPMBAC)”.
Evenimentul a avut loc la Dalum Academy of Agricultural Business din Odense
UNCSV: Debut al mobilităților fizice în cadrul celui de-al doilea proiect Erasmus
„Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole (GPMBAC)”
Luni, 3 februarie 2025, a început prima mobilitate fizică din cadrul celui de-al doilea proiect Erasmus+ al cărui beneficiar este Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (U.N.C.S.V.), intitulat „Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole)”. Evenimentul se desfășoară la Dalum Academy of Agricultural Business, în Odense, Danemarca.
Acest nou proiect, cu
cooperative agricole, bune practici, Danemarca, UNCSV, Erasmus, Erasmus plus
Mai multe articole …
- Rezultatele anului 2024 pentru analiza reziduurilor de pesticide în fructe, legume și cereale provenite din producția internă
- Fungicidul pentru cereale păioase Queen® - ultima inovație pe bază de Inatreq™ active
- Stațiunea de Cercetare Popăuți încheie anul cu 3,5 milioane de lei în conturi și investiții de peste 4 milioane de euro
- Deficitul comercial a crescut cu 17,7%, la 30,054 miliarde de euro, în primele 11 luni din 2024
Pagina 72 din 407