Alianța Biosfera, pentru o agricultură sustenabilă
La mijlocul lunii noiembrie, în Poiana Brașov a avut loc un eveniment – Biosfera 2023, dedicat profesioniștilor fitofarmaciști. În cadrul evenimentul Biosfera, la care au participat peste 500 de fitofarmaciști, au fost prezentate o gamă largă de produse, semințe pentru cultură mare, culturi speciale, dar și pentru casă și grădină de la cei mai renumiți producători din domeniu.
Programul Biosfera, aflat la început și conceput de Agrii România în colaborare cu Syngenta, Corteva, Summit Agro
agricultura, BASF, Syngenta, KWS, Bayer, Nufarm, CORTEVA AGRISCIENCE, Agrii Romania, LIDEA, Alianta Biosfera, agricultura sustenabila, Summit Agro, Ameropa, Patria Bank, Belchim
Corteva susține femeile din agricultura românească: O poveste de succes de la Livada de Poveste
În peisajul fertil din Brătești, Albeșii de Argeș, Livada de Poveste, în viziunea Dianei Georgescu, în vârstă de 34 de ani, câștigătoare a primului loc în ediția TalentA 2022, un program de granturi educaționale lansat de Corteva Agriscience, a devenit un exemplu strălucitor de succes în sectorul agricol al României. Livada de Poveste, întinzându-se pe aproximativ 8 hectare, este specializată în cultivarea unei game variate de fructe.
Proiectul depus de Diana Georgescu - o linie de procesare a
agricultura romaneasca, Arges, CORTEVA AGRISCIENCE, Livada de Poveste, Bratesti, Albesti de Arges
Clubul Fermierilor Români a lansat a V-a serie a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură“
- Aproximativ 100 de tineri fermieri, dintre care 5 din Republica Moldova, s-au înscris în seria V a programului. Tinerii participanți au un obiectiv comun, acela de a-și dezvolta afacerea agricolă și de a se implica în reprezentarea fermierilor pe plan național și european.
- Grupul Agricover este susținătorul principal al programului, împreună cu alți parteneri precum BCR Social Finance și SummitAgro. Cei 3 parteneri finanțează programul și toate activitățile conexe pentru participanții la
tineri agricultori, Clubul Fermierilor Romani, lideri in agricultura, CFRO
„Semințe pentru viitor”: Sustenabilitate și eficiență în cultura porumbului
Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) a organizat miercuri, 15 noiembrie, evenimentul „Semințe pentru viitor”: Sustenabilitate și eficiență în cultura porumbului. Evenimentul a reunit profesioniști din domeniul protecției plantelor, reprezentanți ai mediului academic, experți în afaceri europene, fermieri, reprezentanții autorităților și ai asociațiilor de fermieri.
Boualem Saidi – Președinte AIPROM a adresat un cuvânt de bun venit participanților.
„Vă
Mai multe articole …
- ”Salinate de Turda” - un nou produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european
- A fost publicat proiectul de Ordin pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate
- Roger Pyle este noul CEO al AgroConcept
- Peste 36.000 de vizitatori au participat la (r)evoluția digitală din agricultură și industria alimentară - INDAGRA & INDAGRA FOOD 2023
Pagina 107 din 407