Cum ar putea avea de câștigat producătorii români în urma semănării acordului UE - Mercosur
Semnat în data de 17 ianuarie și apoi suspendat în data de 21 ianuarie, acordul dintre Uniunea-Europeană și Mercosur (Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay) este în continuare subiectul principal al lumii agricole europene, dar și românești. Proteste ale fermierilor, explicații ale specialiștilor, discuții și opinii din partea autorităților, toate acestea au fost subiecte intens dezbătute pe parcursul acestei luni.
Cu puțin timp înainte ca tratatul să fie suspendat și trimis spre analiză Curții Europene de Justiție, am stat de vorbă cu doamna Cristina Cionga (foto), director executiv al Forumului APPR, tocmai pentru a afla ce presupune tratatul în forma actuală, dar și care ar putea fi avantajele fermierilor români.

– În ultimele zile se discută tot mai intens despre tot ceea ce înseamnă efectele acordului Mercosur asupra agriculturii românești, de aceea vă întreb ce ar trebui să știe toți fermieri despre acest tratat?
– „Acordul dintre Uniunea Europeană și Mercosur este un tratat de parteneriat larg ce se discută de peste 25 de ani și care are un capitol special ce s-a detașat din cadrul acordului mare și care se referă strict la partea comercială, la acordul de liber schimb.
Ele puteau să meargă cuplat, ceea ce ar fi însemnat că era nevoie de un consens al statelor membre, nu de o simplă majoritate calificată, și au fost separate tocmai pentru a putea pune lucrurile în mișcare. Este interesul Uniunii să-și creeze alianțe în vremurile turbulente pe care le trăim, în care vedem că state puternice încalcă acorduri și angajamente internaționale.
Astfel de tratate ajută ambele părți, în cazul Uniunii Europene vorbim despre accesul la piețe strategice, pentru că vorbim de Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay, state cu o populație de circa 270 milioane de locuitori, dar nu trebuie să minimalizăm că există riscuri și clar unul dintre sectoarele cele mai sensibile este agricultura. Teoretic, vorbesc pur teoretic, negociatorii europeni au ajuns la variante potrivite pentru fermierii europeni din perspectiva faptului că vor acorda un acces gradual și controlat asupra mărfurilor care vin dinspre Mercosur.
Va fi o tranziție lentă, s-au negociat niște termene de mărire a cotelor pentru anumite produse, s-au negociat așa numitele clauze de salvgardare prin care dacă se constată distorsionarea pieței europene se poate reveni la tariful de bază și la suspendarea temporară a concesiilor.
Printre acestea se numără și faptul că partenerii din MERCOSUR trebuie să respecte același standarde de calitate și de siguranță alimentară, precum și standarde comparabile cu cele din UE în ceea ce privește protejarea mediului, bunăstarea animalelor, deci încercăm să impunem așa numitele clauze în oglindă. Mărfurile care vor intra pe piața europeană ar trebui să îndeplinească aceleași standarde de calitate.
– Și totuși fermierii protestează, atât cei europeni, cât și cei din țara noastră, ei se plâng de faptul că respectă anumite condiții impuse de UE în ceea ce privește desfășurarea activităților în ferme și se tem de faptul că fermieri din cele 4 state nu fac acest lucru, deci au alte costuri și pot oferi produse mai ieftine și mai slabe calitativ...
– În primul rând trebuie spus că dacă prețul produsului importat ar scădea cu mai mult de 5% sub media ultimilor ani s-ar activa o clauză de salvgardare. Să nu ne imaginăm că vom fi invadați de produse cu prețuri mici. Este adevărat că ei au exploatații foarte mari și costul lor de producție este mai mic și atunci sunt foarte competitivi și pot reprezenta o potențială amenințare pentru producția autohtonă.
Dar accesul la piață al acestor exportatori va fi controlat și de aceea pentru produsele cele mai sensibile, respectiv carne de bovină, carne de pasăre, o mică cotă pentru carnea de porc, etanol, zahăr și miere, Uniunea a simțit nevoia să se protejeze prin aceste clauze. De pildă la carnea de bovină, cota maximă, în al 6-lea an de acord, va fi de 99.000 de tone, dar noi în până în prezent importam peste 200.000 de tone anual la nivelul Uniunii Europene.
– Deci cantități controlate, dar calitatea produselor o putem controla corect?
– De aceea este important să avem funcțional sistemul acela de control la frontieră pentru ca acele clauze sanitare și fitosanitare în materie de reziduuri de pesticide, în materie de sănătatea animalelor, tot ceea ce înseamnă proces de producție în MERCOSUR să fie comparabil cu ceea ce se produce în UE.
Trebuie să facem și audituri la sursă pentru a vedea, de exemplu, dacă modul în care se produce vita în Brazilia este și ceea ce noi le cerem producătorilor europeni. Nu vrem doar o conformare pe hârtie, trebuie verificați pentru a vedea dacă fac lucrurile așa cum trebuie, cum le facem și noi în Uniunea Europeană.
Trebuie să fim siguri că respectă mediul înconjurător, că nu se vor extinde suprafețele agricole prin doborârea pădurii amazoniene, că nu există emisii suplimentare de carbon, de aceea putem spune că este chiar și o șansă pentru a impune partenerilor noștri ca împreună să facem lucruri concrete pentru a combate încălzirea globală care ne afectează pe toți.
Dar produsele din MERCOSUR nu sunt o noutate pentru piața Uniunii Europene, pentru că se importă foarte mari cantități de cereale și oleaginoase aduse din Brazilia și Argentina, în jur de 30 milioane de tone de soia și șrot de soia, dar și chiar foarte mult porumb se aduce din America de Sud. Deci au fost acceptate până acum și cu siguranță sunt și ar fi fost acceptate și pe viitor și fără acordul MERCOSUR. Aceste produse nu vor putea distorsiona cu adevărat piața deoarece cotele nu vor permite acest lucru.

– Se vorbește mai mult despre ce ar putea veni pe piețele țărilor din Uniunea Europeană, dar care ar fi avantajele fermierilor europeni, unde sunt punctele forte, ce ar putea ei trimite în țările Mercosur?
– Există potențial mare de export pentru produsele cu valoare înaltă, adică produsele calitative care sunt și specifice Uniunii Europene. Este nevoie de astfel de piețe și trebuie să venim cu produse de care partenerii noștri au nevoie. Este cazul uleiului de măsline, din păcate România nu produce, a vinurilor și băuturilor spirtoase, aici România are mare potențial, dar și produse lactate. Un succes important al negociatorilor a fost și faptul că au reușit să obțină prin acord recunoașterea a cca. 350 de produse cu Indicație Geografică Protejată.
– Este adevărat, dar România nu are foarte multe astfel de produse. Deci acordul este un plus pentru Uniunea Europeană, dar nu și pentru producătorul român care nu prea are ce oferi la export?
– Da, putem spune așa, de aceea se tot discută de ani de zile că ar trebui să se facă mai mult în sectorul de procesare. Părerea mea este aceea că ar fi că acordul poate părea mai defavorabil nouă față de țările din vestul Europei care produc foarte multe mărfuri cu valoarea adăugată mare.
Noi nu am reușit să dezvoltăm suficient de rapid o industrie de procesare, exportăm materie primă și importăm produse procesate. Dacă vrem parteneri în cadrul Uniunii, sau în afara ei, trebuie să venim cu mai multe produse originale care respectă standardele de calitate și care pot deveni o marcă a României.
Nota redacției – interviu realizat înaintea protestelor de la Strasbourg și a suspendării acordului, vom reveni asupra subiectului.
Larissa DINU
agricultura, produse agroalimentare, produse alimentare, Uniunea Europeana, Brazilia, Argentina, acord comercial, Mercosur, Paraguay, Uruguay, import alimente