Romania
Modificarea legislației în domeniul produselor agroalimentare ecologice

În Ședința din 5 august 2019 Guvernul a aprobat printr-o Ordonanță de urgență modificarea OUG 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

Amendamentele propuse în actul normativ nu presupun costuri suplimentare și vizează următoarele aspecte:

- utilizarea semințelor, a materialului de înmulțire vegetativ și a răsadurilor care nu provin din agricultura ecologică se va face numai cu autorizarea organismelor de control, conform reglementărilor Comisiei Europene privind producția ecologică, etichetarea și controlul produselor ecologice;

- în cazul în care sunt depistate unele substanțe care nu sunt permise în agricultura ecologică, în urma analizării probelor prelevate în cadrul controlului oficial și a celui efectuat de reprezentanții MADR și se constată de către organismele de control că prezența lor este determinată de contaminări accidentale, acestea aplică sancțiunea declasării produsului și, după caz, a terenului fără a afecta plățile directe;

- în privința plăților compensatorii acordate în baza Măsurii 11-agricultura ecologică din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, în cazul în care s-a aplicat sancțiunea privind declasarea terenului, se retrage plata pe anul curent, dar nu se aplică sancțiuni administrative, potrivit regulamentelor europene în vigoare. 

- abrogarea unor prevederi ce nu mai au aplicabilitate și nu mai corespund normelor de tehnică legislativă.

Sursa: madr.ro

produse ecologice, ecologic, legislatie, agroalimentare, produse bio

Alte articole:

Modificări în legislația sectorului vitivinicol

Ibănești - Inima verde a Europei bate în România!

Efectul de bumerang al taxei de solidaritate în agricultură

Cât costă și cum se realizează certificarea ecologică

Fertilizanți 100% organici care „se bat“ cu seceta

Iașul are prima pâine cu maia din țară certificată ecologic

OMG... Este timpul revizuirii legislației?!

Agricultura ecologică, provocarea secolului XXI

Biotehnologiile - soluția viitorului (IV)

Agricultura eco și alimentația

Pactul verde (I)