Pentru BASF, viitorul este sub semnul cercetării și inovării
Reprezentanții BASF, marele producător al industriei chimice din Europa, spun că sunt mai pregătiți ca niciodată să înfrunte viitorul. Ingredientele-cheie ale strategiei lor de dezvoltare sunt: investiția permanentă în cercetare și inovare, flexibilitate în a găsi soluții personalizate în funcție de nevoile fermierilor, adaptabilitate în contextul schimbărilor climatice și de piață, dezvoltarea unor soluții cât mai prietenoase cu mediul. Iată opiniile
Soiurile de nuci cultivate în România
Materialul de față este inspirat din ceea ce am întâlnit în Republica Moldova: nuci cât vezi cu ochii! Nuci în livezi, nuci pe sute de kilometri, de-o parte și de alta a drumurilor naționale, raionale, locale, care joacă rol și de perdele forestiere de protecție, nuci în grădini, curți, liziere, terenuri aparent nefolosite etc. Este, dacă vreți, copacul național. Sau, cum spun ei, „mina de aur“ a țării. Și la noi s-a impus, cândva, pentru
În ritmul de-acum cadastrarea agricolă se va face în 30 de ani
Suntem aproape de sfârșitul anului 2016. Mai sunt doar trei ani până în 2020, atunci când s-a impus termenul limită pentru cadastrarea suprafețelor agricole. Până în momentul de față doar 20% din terenuri au fost cadastrate, așa că presiunea de a recupera decalajul în doar trei ani este uriașă. De realizarea ei depind toți fermierii, pentru că începând cu 2020 se vor acorda subvenții doar pentru terenurile agricole care au cadastru și care
Hibrizii de varză Syngenta, vedete la Lungulețu
La jumătatea lunii octombrie, compania Syngenta a avut un eveniment de prezentare a celor patru hibrizi de varză din portofoliu, iar „scena“ aleasă în acest scop a fost ferma lui Mihai Neagu din comuna Lungulețu, județul Dâmbovița. Locul nu a fost ales întâmplător. Lungulețu este unul dintre cele mai importante bazine legumicole pentru cartoful timpuriu și varză, iar Iulian Zafiu, reprezentantul Syngenta, spune că spre astfel de zone țintește compania, iar
Mai multe articole …
Pagina 307 din 321