Samulastra de rapiță, „fericirea“ dăunătorilor acestei culturi
Rapița ocupă în continuare suprafețe importante, în ciuda riscurilor din ce în ce mai mari, care pot duce la compromiterea acestei culturi. În următorii ani, perspectivele sunt aceleași, prin urmare majoritatea fermierilor își vor asuma riscurile și vor semăna rapița și în următorii ani. Una dintre problemele peste care, de cele mai multe ori, se trece cu vederea este cea cu samulastra de rapiță din culturile postmergătoare.
În majoritatea cazurilor, în țara noastră, după rapiță se seamănă orz
rapita, cultura rapitei, boli la rapita, samulastra de rapita, daunatori la rapita
Fermierii campioni la floarea-soarelui aleg hibrizii Pioneer®
Într-un an dificil din punct de vedere climatic, predominat de seceta și arșiță, ceea ce a determinat ca în majoritatea zonelor din țară producțiile să fie mai mici față de anul trecut, compania Corteva Agriscience anunță o nouă serie de fermieri campioni la floarea-soarelui. Este vorba despre fermieri din diferite zone ale țării, care au ales hibrizii de top Pioneer® și nu au dat greș, fiind mulțumiți la proba cântarului de producțiile obținute în condițiile unei campanii
floarea soarelui, Pioneer, fermieri campioni, cultura florii soarelui, hibrizi de floarea soarelui, CORTEVA AGRISCIENCE
Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării
Într-un an dificil, cu secetă pedologică severă, producțiile de floarea-soarelui la nivel național nu au fost cele scontate de fermieri la începutul campaniei de semănat. Cu toate acestea, compania Corteva Agriscience, prin hibrizii Pioneer®, a contribuit la ridicarea productivității pe hectar și a lansat campania Fermieri campioni la floarea-soarelui. Acest lucru a fost posibil datorită cercetării care stă în spatele hibrizilor Pioneer® și a produselor pentru protecția plantelor din
floarea soarelui, fermieri campioni, cultura florii soarelui, hibrizi de floarea soarelui, CORTEVA AGRISCIENCE
Fermieri campioni la rapiță cu hibridul PT303
Compania Corteva Agriscience este recunoscută ca fiind o entitate ce investește masiv în cercetarea agricolă, iar rezultatele nu întârzie să apară. Prin rezultate se traduce performanța fermierilor care aleg produsele companiei, fie că este vorba despre hibrizi și soiuri, fie că este vorba despre produse de protecția plantelor. În ceea ce privește rapița, în România compania lansează constant hibrizi noi, unici și cu potențial de producție uriaș. Este și cazul hibridului PT303 Sclerotinia
rapita, fermieri campioni, CORTEVA AGRISCIENCE, hibrizi rapita, cultura rapitei, PT303
Mai multe articole …
Pagina 45 din 321