Guvernul alocă peste 137 de milioane de lei pentru sprijinirea sectorului zootehnic în 2026
Guvernul României a adoptat, în ședința din 4 mai 2026, o hotărâre esențială pentru sprijinirea sectorului zootehnic, stabilind fondurile alocate schemei de ajutor de stat pentru creșterea animalelor în anul curent. Măsura vizează consolidarea performanțelor genetice și creșterea competitivității fermelor din România.
Actul normativ prevede o valoare totală de maximum 137,2 milioane lei în credite de angajament. Din această sumă, 39,04 milioane lei sunt destinați speciilor taurine, bubaline
sprijin financiar, MADR, cresterea animalelor, Ministerul Agriculturii, ferme zootehnice, sector zootehnic
La doar 21 de ani, transformă munca de familie într-un brand local de succes
În mijlocul dealurilor și pășunilor din satul Rânghilești, județul Botoșani, Adelina Chelariu, o tânără de doar 21 de ani, demonstrează că pasiunea și perseverența pot transforma o fermă modestă într-o afacere apreciată la nivel național.
Ferma familiei, care numără astăzi aproximativ 400 de oi Karakul, a început cu doar 10-15 animale, imediat după căsătoria părinților Adelinei. Tatăl său, dintr-o familie de ciobani, a moștenit dragostea pentru animale, dar fără resurse financiare sau
karakul, ovine, tineri fermieri, Botosani, Rasa Karakul, Karakul de Botosani, cresterea oilor, ciobanita, Ranghilesti
Utilizarea unor cereale tolerante la secetă ca alternative durabile, în hrana animalelor monogastrice
Schimbările climatice reprezintă o provocare majoră pentru producția agricolă, din cauza prezenței tot mai frecvente a temperaturilor ridicate, a perioadelor mai lungi de secetă și a altor condiții meteorologice nefavorabile în fiecare an.
În acest context, valorificarea eficientă a unor surse furajere locale precum boabele de sorg (Sorghum L) și de secară (Secale cereale), ca soluții nutriționale alternative la cerealele clasice și evidențierea efectelor favorabile asupra performanțelor
hrana animalelor, nutritie animala, schimbari climatice, secara, sorgul boabe, IBNA Balotesti, retete nutritionale, INCDBNA Balotesti, sector zootehnic, Ilfov, Balotesti, Sorghum bicolor L Moench, soiuri de sorg, Sorghum L, Secale cereale
Criză în sectorul creșterii porcinelor: fermierii români, în pragul închiderii
Situația din sectorul creșterii porcinelor din România se agravează rapid, atrage atenția Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România, care avertizează că numeroase ferme comerciale operează în prezent sub costul de producție și riscă să își înceteze activitatea în perioada imediat următoare.
După o scurtă perioadă de stabilizare, prețul oferit fermierilor a intrat din nou pe o pantă descendentă, chiar în contextul în care cererea și consumul încep să crească.
Datele
carne de porc, porcine, pesta porcina africana, cresterea porcilor, crescatori de porci, ferme de porci, APCPR, PPA, carne de porc romaneasca, pret carne de porc
Mai multe articole …
- Record genetic american într-o fermă din Bacău: Povestea unei familii care aduce viitorul zootehniei în România
- Exemplu de ambiție din inima Mureșului
- România găzduiește în premieră European Angus Forum 2026 - un reper major pentru zootehnia europeană
- România își consolidează poziția pe piața nord-africană: exporturi record de ovine către Algeria
Pagina 5 din 184