Scris de Lumea Satului în . Publicat în Zootehnie.
Majorarea fondurilor destinate sprijinirii crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița
În Ședința de Guvern din 18 decembrie 2025 a fost aprobată Hotărârea ce modifică HG nr.401/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru susținerea crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2025.
Modificarea a fost necesară întrucât după încheierea perioadei de depunere a cererilor de plată s-a constatat că efectivul de scroafe eligibile este de 805 capete. Aplicând cuantumul de 2.300 lei/cap scroafă, rezultă un necesar de 1.851.500 lei.
Astfel, a fost suplimentată valoarea totală maximă a schemei de ajutor de minimis de la 1.500.000 lei la 1.852.000 lei, având în vedere necesitatea continuării sprijinirii crescătorilor de scroafe din rasele Bazna și Mangalița.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de minimis, de 1.852.000 lei, credite de angajament și credite bugetare se va asigura din bugetul aprobat MADR pe anul 2025.
Aplicarea acestei măsuri urmărește creșterea efectivelor de animale de reproducție din rasele autohtone Bazna și Mangalița, precum și creșterea numărului de produși, contribuind astfel la conservarea și dezvoltarea acestor rase valoroase și la consolidarea sectorului suinelor din România.
Sursa: madr.ro
porcine, Mangalita, porci Bazna, porci Mangalita, Bazna, crescatori de porci
- Articol precedent: Producția de carne a crescut la porcine și păsări, dar a scăzut la bovine și ovine Prec
- Articolul următor: Adolescenta din Macea care vrea să devină medic veterinar și fermier Următor
Lumea Satului
Alte articole:
Ajutor de minimis 2026: 2.300 lei/scroafă/an pentru crescătorii de porci Bazna și Mangalița
Scris de Lumea Satului în .
APIA anunță noi fonduri în 2026: Ajutor de stat de până la 50.000 de euro pentru crescătorii de suine
Scris de Lumea Satului în .
Parlamentul a adoptat modificarea Legii 122/2023: Noile reguli pentru combaterea pestei porcine africane
Scris de Lumea Satului în .
Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci din România
Scris de Lumea Satului în .
Fermierii cer Parlamentului adoptarea de urgență a legilor pentru zootehnie, cooperative, motorină și secetă
Scris de Lumea Satului în .
Alertă la granița de vest: România întărește măsurile împotriva pestei porcine africane
Scris de Lumea Satului în .
APCPR salută inițiativele Guvernului pentru sprijinirea sectorului porcin din România
Scris de Lumea Satului în .
Criză în sectorul creșterii porcinelor: fermierii români, în pragul închiderii
Scris de Lumea Satului în .
APIA 2026: adeverințe pentru credite destinate fermierilor care cresc porci și păsări
Scris de Lumea Satului în .
România va mări capacitatea de locuri de cazare pentru reproducția porcilor și păsărilor
Scris de Lumea Satului în .
Semnal de alarmă - Carnea de porc românească riscă să fie mai puțin prezentă la raft
Scris de Lumea Satului în .
Sprijin în valoare de 1,5 milioane de lei pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița
Scris de Lumea Satului în .