Povestea Schitului Ceptura
Ceptura, județul Prahova, o comună în care vremurile au amestecat viile și cărbunii, într-o conviețuire nepotrivită. Exploatarea cărbunelui a încetat să mai fie o afacere după 1990. Viticultura însă a prosperat, cel puțin în anii din urmă, după o perioadă de decădere de aproape un deceniu și jumătate. Comuna prosperă și ea de la un an la altul. Pesemne așa or fi dorit „Sf. Împărați Constantin și Elena“, ocrotitorii pe care i-au ales pentru aceste
„Fără credință, lumea ar dispărea“. Rânduri pentru... suflet
„Credința își păstrează același rol constitutiv în toate timpurile și societățile și este legată de adâncimea omului, de ceea ce este adevărat în el. În fiecare dintre noi este așezat Dumnezeu. Dar ce este important, și o confirmă și antropologia modernă, este că Dumnezeu ne dăruiește nu doar chipul său, ci și suflet și timpul vieții. Sunt daruri, altminteri spus. Suntem, cum spune teologul grec Zizioulas, ființe care împrumutate. Nu avem nimic de la
Fondurile europene au salvat două mănăstiri de la pierzanie
Cinci mari proiecte au fost desfășurate în Prahova din fondurile europene post-aderare 2007-2014. Prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 1, Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere, a fost restaurat și consolidat Muzeul Ceasului „Nicolae Simache“ din Ploiești (5 milioane de lei), iar prin POR, Axa prioritară 5, Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, DMI 5.1 – restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului
Cum era să se împiedice de-o semnătură restaurarea unei mănăstiri
Era cât pe-aci ca Mănăstirea Zamfira, din Prahova, laolaltă cu alte 30 de lăcașuri de cult din România, să piardă proiectele europene de restaurare, în valoare cumulată de peste 70 de milioane de euro, din cauza unei semnături. Situația a fost remediată, dar după drumuri și insistențe care altfel puteau fi evitate.
Biserica Mare a Mănăstiri Zamfira a fost sfințită la 8 septembrie 1857. Cel care a pictat-o, pe când avea doar 18 ani, este nimeni altul decât Nicolae
Mai multe articole …
Pagina 27 din 30