În lumea satului Fodele, acolo unde s-a născut pictorul El Greco
Cei care vizitează satul Fodele, renumit mai ales pentru că aici s-a născut pictorul spaniol de origine greacă, El Greco (1541-1614), au parte de peisaje absolut minunate. Locul magic se dezvăluie treptat... La început, vedem dealurile înalte și plantațiile de măslini. Apoi observăm leandrii, vița-de-vie, cactușii înalți, arbuștii, lămâii și portocalii. Iar dacă alegem să petrecem câteva zile aici, avem parte de o vacanță relaxantă, într-o oază de liniște, alături de sătenii care-și păstrează
Enigmaticul Egipt (II)
Cum scriam în numărul trecut al revistei, Egiptul este unul dintre locurile misterioase în care am visat să merg. Iar Dumnezeu mi-a ascultat rugămintea și mi-a purtat pașii prin acele locuri magice, pline de mister și întrebări. Unele dintre întrebări nici nu-și găsesc răspuns încă...
Se spune că Egiptul este centrul civilizației mondiale, aici fiind trei dintre cele mai mari orașe din istoria lumii: Luxor (orașul faraonic al Tebei), Cairo – despre care se spune că este „mama întregii lumi“ –
Myanmar, ţara cu mii de pagode (II)
Pagoda de aur din Dagon – Shwedagon
Două cuvinte definesc Myanmarul: pagodă și aur, iar locul sacru care le îmbină pe amândouă este pagoda Shwedagon din Yangoon.
Potrivit legendei, doi frați au adus câteva fire de păr din capul lui Buddha în acest loc, iar regele vremii, Okkalapa, a fost atât de impresionat de gestul lor încât a decis să se înalțe în acest loc o stupă cum nu s-a mai văzut. Prețioasele relicve au fost așezate într-un seif, introdus la rândul său într-o raclă acoperită cu o
România extraordinară: județul Caraș-Severin
La câtă bogăție naturală are, aproape că nu se justifică plasarea județului Caraș-Severin pe locul 27 la nivel național din punctul de vedere al PIB (12.921 mil. lei), pe locul 15 ca PIB/cap de locuitor (10.520 euro) sau pe poziția a 29-a ca medie salarială netă (2.757 lei). Ca resurse pentru dezvoltarea turismului, Carașul s-ar putea plasa după Suceava, Maramureș, Constanța, Tulcea sau Brașov, dar se vede treaba că politicile locale nu au pus în valoare potențialul județului. Dar, după numărul
Caras Severin, Valea Cernei, Cascada Bigar, Valea Nerei, Cazanele Dunării, Lacul Trei Ape, Herculane
Mai multe articole …
Pagina 40 din 92