Cascada Bigăr
Despre Cascada Bigăr mulți spun că ar fi cea mai frumoasă din lume, deși a devenit mai cunoscută începând cu anul 2010, atunci când a fost realizată o prezentare completă de presa turistică internațională. Ulterior, în 2013, The World Geography a realizat un top al celor mai spectaculoase cascade din lume, iar Bigăr s-a clasat pe prima poziție. Însă, chiar și așa potențialul turistic al acesteia nu a fost exploatat până în 2016, atunci când cu sprijinul unei companii multinaționale au început
Cascada Cailor
Dacă despre cascada Bigăr mulți spun că este cea mai frumoasă din țară și poate că din lume, despre cascada Cailor știm sigur că este cea mai mare din România. Situată în imediata apropiere a stațiunii turistice Borșa, la altitudinea de 1.300 m, cascada Cailor oferă o priveliște de vis celor care o vizitează. Este unică deoarece apa curge pe un versant abrupt al Rezervației Piatra Rea, a cărui lungime este de circa 100 m. Liniștea pădurii este întreruptă doar de zgomotul apei ce cade din
Ecoturismul în Ţara Dornelor, susţinut de Parcul Naţional Călimani
Parcul Naţional Călimani se află în regiunea vulcanică cea mai importantă din ţară, în Carpaţii Orientali, fiind o arie protejată de interes internaţional, care se întinde pe patru judeţe – Suceava, Mureş, Harghita, Bistriţa. Scopul principal pentru care a fost înfiinţat acest parc este cel de conservare a biodiversităţii florei şi faunei, menţinerea cadrului geografic natural, a habitatelor naturale şi dezvoltarea durabilă a zonei prin utilizarea resurselor naturale.
Parcul cu cel
Între Cer și Pământ
La Meteora (Grecia) nici nu știu cum e bine să te duci: ca turist, ca om smerit pregătit pentru o rugă, ca iubitor de natură sau ca pasionat de istorie și arhitectură. Un sejur complet permite să fii toate la un loc, dar în excursiile de-o zi, așa cum le organizează tour-operatorii noștri sau alte grupuri ce se ocupă de așa ceva, e clar că trebuie să alegi o anumită ipostază, fiindcă n-ai timp pentru toate trăirile, într-o ședere de câteva ore. E atât de bogată Meteora în sentimente încât pur
Mai multe articole …
Pagina 55 din 92