Iaurtul, un produs mai complex decât pare
Este considerat unul dintre alimentele care ajută la prelungirea vieţii... Iaurtul este un produs lactat rezultat din fermentarea laptelui. Orice fel de lapte poate fi folosit pentru a-l produce, dar laptele de vacă este cel mai des folosit. Iaurtul are o textură ca un gel şi un gust puţin acrişor din cauza fermentării zahărului din lapte (lactoză) în acid lactic.
După natura laptelui folosit la prepararea lui, iaurtul se clasifică în trei categorii: iaurt din lapte de vacă, din lapte de oaie
Sunt necesare măsuri de protecție! Iulian Sămărescu: „Se dorește ca România să fie dependentă de importurile Europei“
Fabrica de procesare a cărnii de la Chitila, Integra, a fost preluată în 2020 de antreprenorul Iulian Sămărescu într-un moment în care unitatea întâmpina probleme economice. Printr-un plan de investiții susținut în plină criză sanitară, cu problemele inerente ale acestei situații excepționale și mai apoi în contextul războiului din Ucraina, antreprenorul a reușit să dezvolte această fabrică, să o modernizeze și prin activitatea de aici să susțină implicit și fermierii români cu care
carne, importuri, procesare, Ilfov, procesare carne, Integra, Chitila
Recomandări privind aprovizionarea și consumul de alimente în perioada Postului premergător Sărbătorilor de Paște
În perioada Postului premergător Sărbătorii de Paște, populația care respectă această tradiție creștină solicită pentru consum produse alimentare specifice, respectiv produse de morărit și panificație, produse de patiserie și zaharoase, soia, fasole, mazăre, legume, fructe, verdețuri proaspete, alimente conservate, ciuperci, produse naturiste, solicitare care determină operatorii din domeniul alimentar să pună pe piață cantități mai mari de astfel de alimente decât în mod
alimente, siguranta alimentara, post, peste, Postul Mare, recomandari, Sarbatori Pascale, Sarbatori de Paste, consum de alimente, consum de peste
Ce producție internă de lapte are România
Efectivele de bovine ale României sunt în scădere constantă din 2017, iar crescătorii se plâng de faptul că autoritățile nu au un răspuns imediat pentru problemele pe care ei le avansează. Prețul laptelui la poarta fermei îi nemulțumește și, spun aceștia, importurile de lapte ale României creează un context și mai nefavorabil pentru desfășurarea activității lor. În ceea ce privește producția internă de lapte, potrivit datelor statistice prezentate de Institutul Național de Statistică la
lapte, Romania, vaci de lapte, crescatori de vaci, productie de lapte, ovine de lapte, capre de lapte
Mai multe articole …
Pagina 18 din 69