APPR cheamă fermierii și producătorii să asiste la testări
„Principalul motiv pentru care cei 26 de membri fondatori ai Asociației Producătorilor de Porumb din România s-au strâns la un loc, acum cinci ani, a fost acela de a crea o rețea independentă de testare. Lobby-ul, reprezentarea în fața unor autorități și alte obiective de acest fel s-au aflat pe planul al doilea“, a declarat dna Alina Crețu, directorul executiv al APPR. „Putem spune că acum dispunem de această rețea, care funcționează după cele mai riguroase norme științifice și care oferă
fermieri, producatori, porumb, floarea soarelui, APPR, testari
Simpozionul Internaţional al Piersicului
După o luptă „cot la cot“ cu Turcia, România a primit șansa de a organiza în perioada 2-6 iulie cea de-a IX-a ediție a Simpozionului Piersicului. Ultima oară când a avut loc un astfel de eveniment în țara noastră a fost în 1981, însă atunci a fost în atenția specialiștilor o altă specie de sâmburoase, și anume caisul. Simpozionul de anul acesta s-a desfășurat sub auspiciile Academiei Române, a Societății Române a Horticultorilor și a Societății Internaționale de Științe Horticole și a reunit
LA PORȚILE SOARELUI. SÂNZIENELE
Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită sâmbătă, 24 iunie 2017 la evenimentul cultural "La porțile soarelui. Sânzienele".
Evenimentul propune restituirea către public a obiceiului practicat la solstițiul de vară, Sânzienele sau Drăgaica, prin refacerea unor datini, credințe, practici magice specifice înnoirii timpului în ziua de Sânziene, strâns legate de planta ce-i poartă numele – Sânziana.
Programul cuprinde: spectacol de datini, târgul meșterilor populari, atelier interactiv
La Modelu - Călărași, „Ziua tehnologiilor moderne“, un eveniment Probstdorfer și Alcedo
Luna iunie este dedicată evenimentelor în câmp organizate pentru fermierii interesați de noutățile care le sunt oferite de companiile distribuitoare de inputuri. De altfel, mai toată vara au prilejul de a participa la astfel de evenimente, pentru că doar așa pot observa pe rând culturile. În prima jumătate a lunii, în localitatea Modelu din județul Călărași, companiile Probstdorfer și Alcedo au organizat Ziua tehnologiilor moderne, un eveniment la care au participat fermieri din sudul țării și
Mai multe articole …
Pagina 40 din 46