Fondurile europene exterm de importante şi-au făcut simţită prezenţa într-un an agricol foarte greu
România are acces la fonduri europene extrem de importante care şi-au făcut simţită prezenţa într-un an agricol extrem de greu din cauza secetei, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la deschiderea târgului de agricultură Indagra.
"Producţiile foarte bune din 2011 au făcut ca preţurile să scadă foarte mult în România, dar faptul că am avut fonduri europene consistente a dat posibilitatea fermierilor sa facă investiţii importante în agricultură
România şi Portugalia vor avea o strategie comună pentru absorbţia fondurilor comunitare destinate sistemelor de irigaţii
România şi Portugalia vor avea o strategie comună în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor comunitare în vederea dezvoltării sistemelor de irigaţii, a declarat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, care a condus, în intervalul 23 - 25 octombrie, o delegaţie a Ministerului într-o vizită oficială în Portugalia.
'Portugalia este primul stat european care a reuşit să atragă fonduri europene pentru construirea unui sistem de irigaţii eficient şi cu un consum redus de
Absorbţia fondurilor comunitare: un pas înainte şi doi-trei pe loc şi în 2012
Analiza Mediafax: Rata de absorbţie reală a fondurilor structurale şi de coeziune a fost, în luna septembrie, de doar 0,01%, Comisia Europeană rambursând direct României puţin peste un milion de euro, în condiţiile în care sunt blocate plăţile pe principalele cinci programe operaţionale. Potrivit statisticii publicate de Ministerul Afacerilor Europene (MAEur), la 30 septembrie rata de absorbţie reală pentru fondurile structurale şi de coeziune disponibile prin cele şapte programe operaţionale a
Cum obţii fonduri nerambursabile fără cofinanţare
Dacă ai o idee de afacere şi eşti convins(ă) că este profitabilă, dar nu ai (destui) bani, poţi accesa în anumite condiţii fonduri europene nerambursabile.
Pentru ca o idee de afacere să primească finanţare nerambursabilă este necesar ca ea să fie eligibilă şi să se bazeze pe un plan de afaceri viabil. Documentaţia este standard şi se întocmeşte în conformitate cu cerinţele UE privind dezvoltarea rurală şi pescuitul. Din momentul în care afacerea ta este considerată eligibilă de către
Mai multe articole …
Pagina 99 din 100