Scris de Lumea Satului în . Publicat în Horticultura.
SUA se pregătesc pentru o recoltă record de porumb în 2013
Fermierii americani vor însămânţa în acest an cu porumb cea de a doua mare suprafaţă de după cel de-al doilea război mondial, ceea ce înseamnă că în condiţii normale ar putea strânge o recoltă record după un an 2012 în care producţia a fost afectată de secetă, arată prognozele publicate luni de Departamentul american al Agriculturii, transmite Reuters.
În primele sale estimări privind recoltele de cereale din 2013, USDA prognozează că în acest an va fi însămânţată cu porumb o suprafaţă de 96 milioane acri (38,8 milioane hectare), a doua mare suprafaţă de după 1944. Recolta aşteptată este de 14,4 miliarde busheli (365,8 milioane tone), în creştere cu 34% comparativ cu 2012 şi cu 10% decât actualul record.
De asemenea, suprafaţa însămânţată cu soia ar urma să fie de 76 milioane acri, a patra mare din istorie, iar recolta aşteptată este de 3,335 miliarde busheli (90,8 milioane tone), a doua mare din istorie. În cazul grâului, suprafaţa însămânţată ar urma să crească cu 3% în ritm anual până la 57,5 milioane acri, în schimb producţia aşteptată este de 2,190 miliarde busheli (59,6 milioane tone), mai mică decât cea înregistrată anul trecut din cauza unor randamente mai mici.
Sursa: AGERPRES
- Articol precedent: Un grup de 30 de fermieri face în Deltă agricultură bio de 9 mil. euro pe 12.000 ha. Totul merge la export Prec
- Articolul următor: Campania de informare privind primirea cererilor de sprijin pe suprafaţă Următor
Lumea Satului
Alte articole:
Păstrarea rezervei de apă în sol, esențială pentru recolta următoare
Scris de Lumea Satului în .
Sezon de recoltare a fructelor la Domeniile Ostrov
Scris de Lumea Satului în .
Grație culturilor organice vacile din SUA sunt hrănite cu porumb românesc
Scris de Lumea Satului în .
Factorii care pot diminua eficiența îngrășămintelor
Scris de Lumea Satului în .
Porumbul recoltat la minus 10 grade aduce profit
Scris de Lumea Satului în .
Americanii, cuceriţi de tradiţiile româneşti
Scris de Lumea Satului în .
Recoltatul grâului în zodia ploilor
Scris de Lumea Satului în .
Lucrarea miriştii se impune imediat după recoltat
Scris de Lumea Satului în .
Fondurile de investiţii merg din poartă în poartă ca să cumpere teren agricol. Oferă şi 3.000 euro/hectar
Scris de Lumea Satului în .
Deficite de apă în solul agricol în mai multe regiuni din ţară, în perioada 15-21 noiembrie 2012
Scris de Lumea Satului în .
Grâul, semănat pe doar 70% din suprafaţa estimată
Scris de Lumea Satului în .
Cum poţi să fertilizezi pământul dobrogean cu alge şi nămol
Scris de Lumea Satului în .
Jumătate din cantitatea de legume şi fructe comercializată în hypermarketuri este românească
Scris de Lumea Satului în .
Culturile de grâu pentru anul viitor sunt salvate de precipitaţiile din octombrie
Scris de Lumea Satului în .
Bursa cerealelor de la Corabia salvează agricultura din Olt
Scris de Lumea Satului în .
Agricultorii cer compensaţii
Scris de Lumea Satului în .
Teleorman: S-a încheiat semănatul la orz şi orzoaică
Scris de Lumea Satului în .
Mehedinţi: Soluţii pentru stoparea fenomenului de deşertificare
Scris de Lumea Satului în .
Au fost desemnate "vinurile de aur" din Vrancea
Scris de Lumea Satului în .