Adaptarea la era digitală
Pentru a ne adapta la era digitală este necesară regândirea politicilor educaționale, investițiile în capitalul uman fiind probabil mai importante astăzi ca niciodată. În multe cazuri, universitățile pregătesc studenții pentru locurile de muncă din trecut și cel mult din prezent și mai puțin pentru viitor.
Tinerii care sunt astăzi pe băncile școlii, cei care îi îndrumă și cei care alcătuiesc programele lor școlare au foarte puține idei despre ceea ce este piața muncii într-o lume
Liceele agricole, în căutarea viitorilor fermieri - Admitere 2023
Situația admiterii la liceele agricole pentru anul școlar 2023-2024 a fost înregistrată și centralizată după repartizarea elevilor în prima etapă de admitere, care a avut loc pe 19 iulie, dezvăluind o perspectivă asupra mediilor de admitere și a gradului de ocupare a acestor instituții. Gradul de ocupare a locurilor este de 82%, similar cu cel din 2022 (84%), însă numărul de elevi care au optat pentru un liceu agricol este în creștere: 3.414 în 2023, față de 3.040 în 2022. Gradul de ocupare de
invatamant agricol, tineri fermieri, licee agricole, admitere 2023
Științele vieții sau agronomia
Aceasta a fost tema aflată în discuție la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ (ASAS) la Adunarea Generală din luna iulie 2023, ca urmare a inițiativei Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV Iași și Timișoara de a-și schimba denumirea în Universitățile de Științele Vieții (USV).
Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ (ASAS) este principalul for științific pentru agricultură și dezvoltare rurală.
De
USAMV Cluj-Napoca, lider de proiect, și 22 de parteneri au primit finanțarea de 21,12 mil euro prin PNRR
Consorțiul integrat pentru învățământ dual (CIID), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, lider de proiect, au primit finanțarea de 21,12 mil. euro.
Consorțiul a fost constituit în baza unui acord de parteneriat la nivel regional, cu o durată de minimum 15 ani, și are drept obiectiv principal formarea profesională a elevilor și studenților, pentru facilitarea inserției pe piața muncii a
Mai multe articole …
- Ingineria Genetică, soluția pentru asigurarea necesarului de hrană din țările în curs de dezvoltare (I)
- Pe marginea articolului „Teribilism universitar agronomic în acțiune“
- World Vision România: O schimbare de paradigmă în educația agricolă?
- Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui. Ziua Porților Deschise, la ediția a IV-a
Pagina 9 din 40