Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite
Începând cu această dată, se lansează cea de a 5 – a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.
Schema de ajutor face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, şi este finanţată de Ministerul Agriculturii, prin APIA. Sesiunea de depunere a proiectelor se va desfăşura între 20 iulie – 11 decembrie 2020, iar alocarea financiară este de 10 milioane de euro .
APIA, paduri, suprafete impadurite, prima impadurire, PNDR 2020
Peste 13 milioane de puieți forestieri plantați de specialiștii Romsilva pe perioada stării de urgență
Peste 13,4 milioane de puieți forestieri au fost plantați de specialiștii Romsilva pe perioada stării de urgență, începând cu 16 martie și până în prezent, iar în total, de la începutul campaniei de împăduriri de primăvară, în fondul forestier administrat de Romsilva au fost plantați peste 18,1 milioane de puieți forestieri.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat de la începutul campaniei de împăduriri de primăvară 6.186 hectare fond forestier, din care 3.857 hectare regenerări
plantari, Romsilva, RNP, stare de urgenta, puieti forestieri
Noi modificări ale Codului Silvic
La jumătatea lunii martie, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a depus în Parlament un proiect de modificare a Legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic. Aceste modificări se referă, în primul rând, la combaterea tăierilor ilegale și a furturilor din păduri care, după adoptarea și promulgarea acestui act normativ, vor constitui infracțiuni, vor fi sancționate indiferent de valoare prejudiciului produs și vor intra sub incidență penală.
De asemenea, comercializarea lemnului în
Mii de controale efectuate de specialiștii Romsilva pe perioada stării de urgență
Pe perioada stării de urgență, specialiștii Romsilva au participat, începând cu 16 martie, alături de reprezentanți ai Poliției Române și Gărzilor Forestiere, la 3.741 de controale la circulația materialului lemnos. În urma acestor controale s-au constatat 76 de infracțiuni, 487 de contravenții silvice și s-au confiscat 841,18 metri cubi de lemn.
Tot pe perioada stării de urgență, angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au efectuat 2.720 de controale de fond sau parțiale în fondul
paduri, Romsilva, RNP, taieri ilegale, Garda Forestiera, lemne, material lemnos
Mai multe articole …
Pagina 17 din 40