România promovează încă foarte puțin femeile în înalte demnități publice
Mișcarea feministă a pătruns în România acum vreo două secole. Timid și numai în rândul burgheziei. Peste aproape un veac a apărut și primul rezultat: în 1929 femeile știutoare de carte au primit dreptul să voteze, iar în 1930, să candideze la funcțiile publice. Cu acel prilej s-a scris istorie, în sensul că, pentru prima dată în România, trei doamne au fost alese primar: Luiza Zavloschi, în județul Vaslui, Elena Eisenberg, în Dâmbovița și Marilina Bocu, în Arad.
De atunci au trecut 90 de ani
Piept de rață cu sos de portocale, piure de cartofi și salată de sfeclă roșie cu hrean
Chiar dacă la prima vedere acest fel de mâncare poate părea ușor extravagant, ei bine, cu excepția portocalelor, toate ingredientele se pot găsi în curtea unui om gospodar, iar în acest caz gustul va fi cu adevărat unic. Ce-i drept, și în cazul în care cumpărați toate ingredientele din magazin, dacă veți respecta toți pașii, veți obține un preparat ca la restaurant.
Pentru pieptul de rață avem nevoie de:
- 1 piept de rață întreg;
- 2 lingurițe cu miere;
- 4 portocale;
- ½ linguriță
Hrean, piept de rata, sos de portocale, piure de cartofi, slata de sfecla rosie
Opinie de adolescent. Adaptarea este cheia?
Mă uit în jur și realizez că, fără să am puterea și capacitatea de a mă adapta, este posibil să eșuez!
Poate pentru unii sunt doar niște cuvinte spuse de un adolescent, poate pentru alții este ceva ce i-ar putea trezi la realitate sau, poate, pur și simplu, doar niște cuvinte spuse ca orice altceva rostit de unul dintre noi!
Se spune că în această perioadă trec și trecem printr-o perioadă de adaptare care, deși este destul de dificilă, ne creează noi aptitudini, și ni le dezvoltă pe cele
Țăranii nu trebuie priviți ca o problemă socială!
Ei au trăit de milenii fără a avea nevoie de mila nimănui. Ba din contră. Talpa țării a fost cu adevărat talpa țării. Răzeși, moșneni, oameni liberi, cu sabia sub pernă. Oricâți cotropitori au trecut pe aici, ei și-au plătit tributul. În cereale, în vite, în copii și chiar și în sânge, atunci când nu s-a mai putut altfel. Iar dacă e să luăm la rost răscoalele țăranilor, le putem număra pe degetele de la o mână. Ei nu fac niciodată grevă. Își plătesc dările și nu așteaptă prea multe de la
Mai multe articole …
Pagina 54 din 104