Scris de Lumea Satului în . Publicat în Subventii APIA.
De astăzi se virează banii pentru motorină
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 11 aprilie, a început să efectueze plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 78.151.029 lei, urmând ca cei 8.836 beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
În perioada 2017 - 2020, diferenţa dintre rata accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 la titlul VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015, cu completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2) - (4) din acelaşi act normativ, şi rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Valoarea accizei pntru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru.
- Articol precedent: Fermierii sunt așteptați la sediile locale ale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2017 Prec
- Articolul următor: APIA: Au fost stabilite cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Următor
Lumea Satului
Alte articole:
Guvernul suplimentează bugetul pentru subvenția la motorină în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul suplimentează bugetul pentru motorina utilizată în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
Fermierii cer Parlamentului adoptarea de urgență a legilor pentru zootehnie, cooperative, motorină și secetă
Scris de Lumea Satului în .
APIA a plătit peste 558 de milioane de lei pentru motorina utilizată în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
Criza motorinei lovește agricultura: statul vine cu măsuri de urgență
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul alocă 620 de milioane de lei pentru subvenționarea motorinei în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
Peste 263 milioane lei pentru rambursarea motorinei utilizate în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
APIA: Ajutor de stat pentru motorină 2026
Scris de Lumea Satului în .
APIA a virat în contul crescătorilor de animale peste 48,5 milioane lei
Scris de Lumea Satului în .
APIA plătește 138,5 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2024
Scris de Lumea Satului în .
Subvenționarea accizei la motorina utilizată în agricultură continuă și în 2025
Scris de Lumea Satului în .
APIA primește cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină
Scris de Lumea Satului în .
APIA informează că efectuează plata a peste 239 milioane lei pentru motorina
Scris de Lumea Satului în .
Termen de depunere 31 iulie 2024 pentru cereri de plată gestionate de APIA
Scris de Lumea Satului în .
APIA primește cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru motorină
Scris de Lumea Satului în .
APIA plătește peste 261 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului III al anului 2023
Scris de Lumea Satului în .