Scris de Lumea Satului în . Publicat în Subventii APIA.
APIA a autorizat la plată suma de 2,89 miliarde euro
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în perioada 16 octombrie 2019 - 30 iunie 2020, a autorizat la plată suma de 2,89 miliarde euro, astfel:
- 1,89 miliarde euro plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 598,06 milioane euro măsuri implementate de APIA din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin PNDR 2014 – 2020 și cofinanțare de la bugetul național;
- 241,68 milioane euro ajutoare naționale tranzitorii finanțate din bugetul național;
- 161,33 milioane euro Măsuri de piață, comerţ exterior, promovare produse agricole și ajutoare de stat.
De asemenea, menționăm faptul că până la această dată au fost autorizați la plată un număr de 843.349 fermieri, reprezentând un procent de 99,87% din fermierii eligibili la plată.
Reamintim fermierilor că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă autorizarea la plată, concomitent cu celelalte activități desfășurate la nivelul instituției, respectiv realizarea controalelor administrative și începerea controlului pe teren pentru Campania 2020 în vederea atingerii obiectivelor privind acordarea plăților în avans.
Sursa: apia.org.ro
APIA, FEGA, FEADR, Subventii APIA, plati APIA, plati APIA 2020, subventii 2020
- Articol precedent: APIA a publicat Ghidul solicitantului aferent Măsurii 8 Prec
- Articolul următor: Termenul-limită, prelungit pentru schema de finanțare APIA Următor
Lumea Satului
Alte articole:
Plățile în avans APIA pentru 2026 au depășit 1 miliard de euro în mai puțin de o lună
Scris de Lumea Satului în .
APIA solicită documente justificative fermierilor notificați pentru erori privind acoperirea solului
Scris de Lumea Satului în .
Sprijin de peste 179 de milioane de euro pentru bunăstarea animalelor: Câte deconturi s-au depus la APIA în 2026
Scris de Lumea Satului în .
ULTIMA ORĂ: Termen limită la APIA pentru despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui
Scris de Lumea Satului în .
Despăgubiri secetă: Guvernul modifică formula de calcul pentru culturi
Scris de Lumea Satului în .
APIA a autorizat la plată peste 26,6 milioane de lei pentru rentierii agricoli și moștenitori
Scris de Lumea Satului în .
APIA anunță noi fonduri în 2026: Ajutor de stat de până la 50.000 de euro pentru crescătorii de suine
Scris de Lumea Satului în .
APIA dă startul plăților în avans pentru subvențiile agricole din 2026. Lista completă a cuantumurilor
Scris de Lumea Satului în .
Avertisment AAC: România riscă să piardă până la 6,5 miliarde de euro prin viitorul buget PAC 2028-2034
Scris de Lumea Satului în .
APIA a virat peste 51,8 de milioane de lei apicultorilor români
Scris de Lumea Satului în .
Avans APIA 2026: Lista completă a sumelor pe hectar și animal
Scris de Lumea Satului în .
APIA dă startul plăților pentru motorina aferentă trimestrului II al anului 2026
Scris de Lumea Satului în .