Din zona frământată a Carpaţilor de Curbură, dintre văile fermecate ale Teleajenului şi Prahovei, răzbat, cale de peste 30 km, apele învolburate ale Doftanei. Pornite din pasul Predeluş, de la o altitudine de peste 1.260 m, acestea se opresc, zăgăzuite, în Marea acumulare de la Paltinu. Aşezarea, care a împrumutat numele acestei ape, este azi una dintre cele mai mari din judeţ şi chiar din ţară, cu o suprafaţă de 28.160 ha şi cu 2.800 de gospodării mari şi chivernisite. Sătenii de aici se

Tot mai adevărat pare a fi faptul că ţăranul român „modern“, cel al zilelor noastre, forţat de domnii-orăşeni şi de „comercianţii“ de datini şi obiceiuri din străbuni („furişaţi“ prin bucătăriile pensiunilor turistice şi restaurantelor lăudăroase că păstrează tradiţia mâncărurilor ţărăneşti) a trebuit să se prefacă că, chipurile, ar fi uitat că „Ignatul“ începe doar cu patru zile înaintea Ajunului Crăciunului. Şi, deci, nu mai devreme! Ca

Există o dată anume, când peste tot în curţile oamenilor ard focuri cu vâlvătaie şi când, de pretutindeni, se aud grohăituri înecate de porc înjunghiat. Este ziua de Ignat, sărbătoarea însângerată. Dacă pentru cei mari tăierea porcului nu înseamnă nimic mai mult decât un mijloc de procurare a hranei, văzută prin ochi de copil această operaţiune capătă altă coloratură.

Vâjâind în rafale, vântul ostenea noianul de fulgi, făcându-i să simtă atingerea pământului ca o blândă binecuvântare

„Colinde, colinde!
E vremea colindelor!
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor!
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele
Că noaptea de azi-i
Când scântee stelele
Se bucură copiii
Copiii şi fetele
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele
De dragul Mariei/
Ş-a Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.“

Versurile poetului nepereche al neamului ilustrează nerăbdarea cu care oamenii satelor de altădată aşteptau fiecare zi, pregătindu-se pentru