„Mâine anul se-nnoieşte/ Şi începe a ura, pe la case a colinda/ Iarna-i grea, omătu-i mare/ Semne bune anul are...“ – sunt versurile cu care, la ferestrele luminate ale tuturor caselor, începea rostitul Pluguşorului aşteptat cu nerăbdare de toată suflarea satelor.

Din păcate, iernile din ultima vreme nu mai seamănă deloc cu iarna mitică ilustrată în versurile de mai sus, însă şi acum pluteşte încă, la fiecare sfârşit de an, vraja şi misterul Anului Nou.

Vă

Poate cei mai buni ambasadori ai zestrei rurale, inclusiv ai tezaurului de colinde populare, sunt interpreţii de folclor. Să ne imaginăm doar un sat plin de omăt, fire de fum ieşind de pe acoperişuri albe, copiii alergând pe derdeluş, sarmalele aburind, miros de cozonac, lemne trosnind în foc, o căldură ademenitoare şi atmosfera de povestit obiceiuri venite din timpuri străvechi. E ca şi cum am trăi toate acestea aievea. Cu noi vor fi astăzi trei prieteni ai revistei: Maria Văduva, Carmen

Când lui Newton i-a căzut mărul în cap, descoperind astfel legea gravitaţiei, întrebat cum i-a venit ideea, a răspuns cu modestie: „Am fost inspirat“, fiindcă de multe ori Divinitatea dă semne de îngăduinţă celor care poartă în ei măcar o fărâmă de credinţă. Dar câţi dintre noi mai poartă azi în suflet, în cuget şi-n duh acea fărâmă de credinţă pură, nealterată de nevolnicele dorinţe omeneşti?

„Nimic nu e mai înălţător şi nimic nu egalează în frumuseţe imaginea unei

Aho, Aho, copii şi fraţi

Staţi puţin şi ascultaţi

Că pornirăm pluguşorul

Să cinstin ogorul!

Şi pe MĂRIA SA ţăranul

Că închise anul

Punând în brazda roditoare

Bobii speranţei viitoare!

Mânaţi, măi flăcăi,

Să răsune peste văi

Hăi, Hăi, Hăi!

Dee Domnul să răsară

Tot ce semănară!

Să-şi umple hambarele

Şi în cont paralele

Multe ferme mijlocii

Stăpâne pe câmpii

Şi maxim prospere

În…asociere!

La unire, măi