Totul despre cultivarea spanacului urcător
O nouă cultură agricolă se pregăteşte să „cucerească“ exploataţiile din România. Este o premieră şi, cu siguranţă, promite să aducă ceva nou în alimentația noastră. Este vorba despre spanacul urcător, Basella rubra. Deşi nu este introdusă de mult timp în România, interesul pentru această plantă este mare, mai ales că poate fi cultivată cu succes şi în sistem gospodăresc.
Pentru cei care nu au aflat încă, Spanacul de Malabar – Basella rubra – provine din zona Asiei şi face parte din familia
Să cunoaștem bine necesitățile plantelor și ce poate oferi solul
Realizarea de producții agricole ridicate și de calitate superioară specifice fiecărei culturi și soi (hibrid) presupune cunoașterea de către cultivator a cerințelor culturilor din ferma sa, pe de o parte, iar pe de altă parte cunoașterea posibilităților ce le poate oferi solul, pe baza cartărilor agrochimice realizate la 4-5 ani și a observațiilor personale realizate de-a lungul timpului în câmp.
Care sunt cerințele plantelor?
Toate culturile au nevoie de sol afânat, ușor permeabil pentru a
Caracteristicile primilor hibrizi de ardei creați în România
Compania Agrosel investește de peste 15 ani în cercetarea și ameliorarea semințelor, iar hibrizii de ardei prezentați în rândurile următoare au fost primii creați în România.
TRAIAN F1

- hibrid de ardei gogoșar timpuriu, cu creștere nedeterminată;
- recomandat pentru câmp deschis și spații protejate;
- plantă cu creștere viguroasă;
- fructe de 150-190 g cu coacere din verde închis în roșu intens;
- conținut ridicat de substanță uscată;
- rezistă bine la temperaturi
O legumă românească bizară, dar productivă: dovlecelul șarpe
Imită forma şarpelui, emană un miros de pâine proaspătă şi reprezintă o sursă excelentă de licopen şi betacaroten. Aşa putem descrie în câteva cuvinte dovlecelul şarpe – Trichosanthes cucumerina –, o plantă aclimatizată la staţiunea de cercetare şi dezvoltare pentru legumicultură din Buzău de cercetătorul Costel Vînătoru.
Este cultivat ca legumă în multe țări din Asia tropicală, în gospodăriile proprii din Africa. În insulele Mauritius se produc aproximativ 700 t din acest fruct, din care se
Buzau, Costel Vinatoru, dovlecei, dovlecelul sarpe, Trichosanthes cucumerina
Mai multe articole …
Pagina 193 din 321