Trei plante minune din flora spontană
Se spune că nimic nu e mai bun ca pelinul de mai. Sau ca cimbrișorul cules din pășuni naturale. Ori ca sunătoarea culeasă din poienile neatinse de chimicale. Zestrea populară românească e nesecată chiar și atunci (sau mai ales) când vine vorba despre sănătate; ceea ce deseori noi numim, în explozia de azi a științei, empiric, s-ar putea dovedi, cu timpul (de altfel s-a mai întâmplat), remedii nesperate pentru diverse afecțiuni. De altfel, aceste mici adevăruri vin dintr-o experiență milenară a
plante medicinale, plante, flora spontana, pelin, Artemisia absinthium, cimbrisor, Thymus serpyllum, sunatoare, Hyperium perforatum
Pak Choy - varza „minune“ bună la toate
Apreciată tot mai mult în marile restaurante ale lumii, varza chinezească sau Pak Choy, așa cum i se mai spune, este o cultură care începe să prindă rădăcini în tot mai multe exploatații. Deși pe teritoriul românesc acest tip de varză abia a început să prindă contur, varza chinezească este considerată a fi una dintre cele mai vechi legume cultivate din întreaga lume.
Comparativ cu varza albă de căpăţână, varza chinezească conţine mai multă apă, mai puţine calorii şi carbohidraţi, dar și o
Borceagul tradițional - o soluție de adaptare la piața modernă
„Unul dintre cele mai importante scopuri ale culturilor agricole este acela de a obține proteină în cantități cât mai mari și de cât mai bună calitate. Aceasta poate fi folosită pentru hrana animalelor ,în scopul obținerii de lapte și de carne. Astfel închidem lanțul de producție obținând câștiguri mai bune“, a sintetizat binecunoscutul agronom Lucian Buzdugan ceea ce ar trebui să fie regula principală a managementului oricărei ferme din România.
Soluțiile cercetătorilor, aplicate în câmp pe
borceag, Agricost Braila, piata moderna, borceag traditional
Trandafiri de Damasc cultivați în grădina străbunicii
Începând cu anul 2016, Adriana Stretean deține o plantaţie de trandafiri pentru petale Rosa Damascena Trigintipetala în localitatea Abucea, comuna Dobra, judeţul Hunedoara, din care face dulceață, sirop, oțet și apă de trandafiri. Și toate după rețetele de la străbunica. Antreprenoarea, absolventă de psihologie, drept, management în turism și limba italiană, a renunțat la munca de birou pentru două mii de butași aduși din faimoasa vale a trandafirilor din Kazanlak, Bulgaria. Plantația de
gradini, Hunedoara, trandafiri, Trandafiri de Damasc, Abucea, Dobra, plantatie de trandafiri
Mai multe articole …
Pagina 197 din 321