După multă vreme l-am zărit, din curtea casei mele de la țară, pe Neica Ilie trecând la vale în drum spre sat. Mă vede la rândul său și, cu respectul specific țăranului bine crescut ce nu uită „cei șapte ani de-acasă“, se oprește, mă privește îndelung, încercând parcă să se dumirească asupra identității mele și-mi dă binețe. Mă grăbesc să-i răspund ușor rușinat că mi-a luat-o înainte. Se apropie încet, sprijinindu-se de un... parcă e prea mult să-i spun baston.

Nea Ilie, cum îi spuneam

Disputele, contradicțiile, poate chiar și încrâncenările mai fioroase au condus de multe ori în istoria neamurilor la progres. Civilizațiile ce s-au succedat în diverse părți ale planetei, evoluând, firește, în ritmuri diferite, au făcut lumea tot mai... pestriță, împărțind-o în clase sociale, în funcție de capacitățile indivizilor de a se diferenția între ei. Cultura, educația, abilitățile de lideri, apoi nevoia acerbă și plăcerea de a avea un trai mai bun au generat idei, sete de putere

Trec adesea prin sediile principalelor instituții centrale și, surprinzător, constat că dintre miile de bugetari care se-nvârt pe-acolo, puțini, foarte puțini sunt cei care par a fi preocupați de ceea ce au de făcut potrivit... fișei postului. Restul parcă așteaptă o schimbare sau poate apropiatele sărbători și micile vacanțe ocazionate de acestea, dar mai degrabă... nu-i interesează ce se întâmplă în jur, în instituție, în țară.

Degeaba „țipă“ lumea, organizațiile profesionale cu greu

Fiecare dintre dumneavoastră, care ați fost în Occident, știe că, practic, în țările vestice nu mai există sat. Nu mai există gospodărie țărănească. Până acum câțiva ani am crezut că, în țările foste comuniste din Estul și Centrul Europei, satul va mai avea o viață lungă. Dar, la un moment dat, am vizitat o țară din Centrul Europei și am văzut cum, practic, nimeni nu mai creștea niciun animal în gospodărie, nicio plantă. Satele mai existau, dar în fața caselor era doar un gazon atent tuns. Am