După o scurtă drumeție în Bucegi, iata-mă străbătând la pas un sat de la poalele munților. Pace, liniște, reculegere… Observ un lucru interesant… Marea majoritate a tinerilor pe care-i întâlnesc pe drum privesc fix înainte, nefiind prea interesați de ce se întâmplă în jurul lor. Țin minte de când eram copil, adolescent și mergem la pas prin satele bunicilor că nu exista să nu primești un „Bună ziua!“, de la oricine… Copii, adulți, vârstnici, toată lumea simțea nevoia să te salute… Acum, cel

Românul tot român rămâne. Primește o palmă, întoarce și celălalt obraz, apoi își ia dușmanul în brațe, îl mângâie pe ceafă, îl sărută pe frunte, după care îl invită și la masă. Suflet mare, blând și bun balcanicul nostru… mioritic. Atât de bun că uită de cel care l-a vrăjmășit cândva, fie chiar și cu vorba, ce să mai vorbim de fapte. Oare?

Fără îndoială, este bine să întinzi o mână celui aflat pe marginea prăpastiei, un gest care uneori poate face diferența între viață și moarte. Sunt

O recentă discuție cu un profesionist în ale economiei mi-a trezit un teribil interes pentru ceea ce se prefigurează după crizele trecute, dar mai cu seamă în urma a ce va fi să fie după ultimele generate de penuria de energie și conflictele armate din regiune.

Se spune uneori și în anumite contexte că nimic nu este întâmplător.

Preluând din spusele analitice ale interlocutorului meu, aș spune că așa-zisa întâmplare își are originea de fapt în comportamentul nostru social și economic frumos

Când vin, vin... Și nu una, ci una după alta. Să le amintesc? Aș putea, dar e prea simplu și sunt prea cunoscute. Atât de cunoscute că ne-au pătruns în minte, suflet, sânge ca un... virus pandemic. A, da, ăsta a fost primul care a îngenunchiat lumea vreo doi ani; ne-a pus botnițe și nu ne-a mai lăsat în ale noastre. Stare de urgență, de alertă de ne-a făcut să ne înghesuim prin case, spitale dându-ne de cap în trei, în doi până am rămas singuri sau deloc.

Și nu s-a terminat prima – criză zic –