Peste două treimi dintre români consumă aproape zilnic carne de pui
Carnea de pui se află în topul preferinţelor românilor, peste 65,5% dintre aceştia consumând aproape zilnic carne de pui, conform unui studiu iniţiat de producătorul de carne de pui, compania Transavia, asupra tendinţelor de consum.
Astfel, peste 77% dintre respondenţi consumă carnea de pui din magazine şi într-un procent mult mai scăzut din gospodăriile proprii, cantitatea medie lunară consumată fiind de 2-3 kilograme. Din studiu reiese totodată că majoritatea românilor preferă pieptul de
România a importat de cinci ori mai multă brânză decât a exportat, în primele opt luni
România a importat 23.305 tone de brânzeturi şi caşuri, în primele opt luni din acest an, de peste cinci ori mai mult decât a exportat în aceeaşi perioadă din 2011, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Exporturile de brânzeturi şi caşuri au totalizat, în primele opt luni, 4.327 tone, în creştere de 2,2 ori faţă de aceeaşi perioadă din 2011, când exporturile au totalizat numai 1.933 tone. Încasările din exporturile de brânză au însumat
Enologii italieni vor să producă în România cel mai bun sortiment de vin din lume
Enologii italieni vor să producă în România cel mai bun sortiment de vin din lume, în apropierea localităţii Peştera (202 km est de Bucuresti) din judeţul Constanţa, cu ajutorul unei investiţii sută la sută româneşti, în valoare totală de 8 milioane de euro.
"Primul sortiment de vin realizat în România pe domeniul Bogdan, în apropierea localităţii Peştera din judeţul Constanţa, va apărea pe piaţă în 2013, urmând ca alte şase sortimente de vin să fie produse începând cu 2014. Avem ambiţia să
Uleiul de măsline italian din UE este de fapt un amestec cu cel grecesc, la un preţ mai mare
Exportatorii greci de ulei de măsline înregistrează pierderi semnificative din cauza tehnologiei învechite şi a marketingului depăşit, pierzând pe piaţa europeană în faţa italienilor, relatează într-o analiză Deutsche Welle.
Pe piaţa germană a uleiului, monopolul îl deţine Italia, cu 70% din vânzări, însă în realitate există mai mult ulei grecesc, doar că el este combinat cu ulei italian şi vândut ca marcă proprie de italieni. Fermierii eleni suportă costuri mult mai ridicate de producţie şi
Mai multe articole …
- Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare, în scădere cu 31% în primele opt luni
- 120 de tone de grapefruit au fost distruse de autorităţi din cauza conţinutului ridicat de reziduuri de pesticide
- Proiectul privind înscrierea produselor în Registrul Industriilor Alimentare ar putea fi aprobat în trei săptămâni
- APAR: Iniţiativa legislativă a MADR de certificare a calităţii produselor alimentare va creşte oferta de produse de calitate de pe piaţă
Pagina 61 din 69