D. Constantin: Produsele ecologice româneşti nu se comercializează pe piaţa autohtonă din cauza preţurilor destul de mari; 90% se exportă
Produsele ecologice româneşti nu se comercializează pe piaţa autohtonă din cauza preţurilor destul de mari şi merg în proporţie de 90% la export, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la lansarea programului "Bunătăţi din România".
Şeful de la Agricultură a precizat că, în prezent, dincolo de calitatea produselor, foarte importantă pentru consumatori, este preocupat să asigure producătorilor agricoli din România o piaţă de desfacere, fie că este
80 de milioane de euro pentru crearea centrelor de colectare a produselor agricole
Producătorii agricoli vor avea la dispoziţie, începând cu sfârşitul lunii noiembrie, 80 de milioane de euro pentru crearea unor centre de colectare, sortare, ambalare, etichetare, dar şi condiţionare a produselor agricole, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la lansarea programului "Bunătăţi din România".
"În această lună alocăm o sumă extrem de importantă pentru crearea acelor centre de condiţionare, etichetare, sortare şi ambalare a produselor agricole. Toate
ANSVSA a amendat cu peste 14.000 de lei unităţi din industria agroalimentară
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară a amendat cu 14.400 de lei 13 societăţi din industria agroalimentară, în urma unor controale efectuate în perioada 2 noiembrie - 8 noiembrie, în Bucureşti şi în ţară, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai ANSVSA.
Au fost controlate unităţi de morărit, de producere a pâinii şi a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, a altor produse alimentare precum şi unităţi de depozitare pentru produse alimentare, seminţe, legume şi
Ouăle, uleiul şi fasolea s-au scumpit cel mai mult în octombrie
Ouăle, uleiul şi fasolea s-au scumpit cel mai mult în luna octombrie 2012, cu 8,27%, 3,47% şi respectiv cu 2,95%, faţă de luna anterioară, în timp ce conservele de legume s-au ieftinit cu 5,73%, iar preţul fructelor proaspete a scăzut cu 1,67%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Datele statistice arată că făina s-a scumpit cu 1,14%, mălaiul cu 1,18%, carnea de pasăre cu 1,30%, iar telemeaua de oaie cu 1,45%.
În ceea ce priveşte preţurile produselor
Mai multe articole …
- FAO: preţurile produselor alimentare au scăzut uşor în octombrie
- INS: Producţia de carne de porc, pasăre şi oaie a crescut în septembrie
- România, al doilea stat după Germania care a redeschis discuţiile privind exportul de produse agroalimentare în Rusia
- România tradiţională, regăsită pentru câteva zile de bucureşteni la târgul Indagra
Pagina 63 din 69