Europa Nostra 2021. Biserica de lemn din satul Urși, marele câștigător al Premiilor Europene pentru Patrimoniu
La finele lunii trecute, la Veneția s-a desfășurat summit-ului european pentru patrimoniu cultural 2021. Lucrările summit-ului au fost precedate de o ceremonie, unde reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Europa Nostra au anunțat cei patru laureați ai Marilor Premii și câștigătorul Premiului Publicului, selectați din cele 24 de inițiative din 18 țări europene declarate câștigătoare anul acesta.
Biserica de lemn din satul Urși (România) – o biserică de lemn din secolul al XVIII-lea care a
Practică sau teorie
Ei bine, de ceva vreme tot văd în jurul meu o mulțime de oameni care poartă discuții pe această temă, de cele mai multe ori în contradictoriu, ca urmare a multitudinii de puncte de vedere privind cea mai eficientă metodă pedagogică.
Este drept că practică fără teorie nu se poate, dar nici invers, pentru că ceea ce învăţăm la clasă sau în sălile de curs se referă la procedee optime care duc la realizarea unui anumit proces, pe când, lucrând practic, vom observa că nu totul funcţionează… ca la
Coada-șoricelului, „leacul tuturor relelor“
În vechile cărți despre plante medicinale, coada-șoricelului este numită „planta tuturor relelor“ și se poate folosi oriunde altceva pare să fie de prisos.
„Această plantă are o forță depurativă incredibilă și ajută la alungarea diferitelor boli care se instalaseră în organism de ani buni. Totul este să se facă încercarea“, scrie Maria Treben în cartea sa Sănătate din farmacia Domnului. Coada-șoricelului are o influență pozitivă și asupra măduvei osoase, stimulând acolo hematopoeza (formarea
Rețete - Ciorbă de pește
Consumul de pește prezintă nenumărate beneficii, carnea de pește fiind o sursă importantă de acizi grași esențiali Omega 3 și Omega 6, proteine, vitamine și minerale.
Începând din acest număr ar revistei, vă vom prezenta câte o rețetă pentru preparate delicioase din pește, rețetele fiind culese din cartea Peștele în... bucate, apărută la editura Sfântul Ierarh Nicolae, cu sprijinul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu“ din Corabia, județul Olt.
Valori medii nutriționale pentru 100
Mai multe articole …
Pagina 38 din 104