Din experiențele cultivatorilor de porumb: Apa contează, dar nu e totul!
În această perioadă probabil că cei mai mulți dintre fermierii care se ocupă de cultura mare sunt cu ochii pe semănăturile de primăvară. Deja porumbul ar trebui să fi răsărit, mai ales după ce am avut norocul de a avea parte și de ploile de la jumătatea lunii aprilie. Destul de curând vor urma erbicidarea și, eventual, fertilizarea fazială. Pentru a veni în sprijinul cititorilor noștri, publicăm o scurtă sinteză a experiențelor unor membri AIDER din anul trecut.
Densitățile mari s-au dovedit
fermieri, porumb, prasit, apa in sol, cultivatori de porumb, cultura porumbului, cultura mare, AIDER
Soiuri românești de struguri cu faimă internațională
În arhivele sale, România a înscris, de-a lungul timpului, 98 de soiuri de viță-de-vie (60 pentru vinuri roșii și 30 pentru vinuri albe) cultivate din cele mai vechi timpuri și asimilate, create de țăranul român și, de vreun secol, de specialiști. Mare parte dintre ele au dispărut între timp. Astăzi se păstrează în cultură o rezervă de soiuri foarte valoroasă: Băbească neagră, Busuioacă de Bohotin, Crâmpoșie, Fetească neagră, albă și regală, Frâncușă, Galbenă de Odobești, Grasă de Cotnari
viticultura, struguri, Busuioaca de Bohotin, vinuri romanesti, Feteasca Neagra, soiuri romanesti, Feteasca Alba, Cramposie, Tamaioasa romaneasca, Babeasca Neagra
Producții fără compromisuri cu ajutorul tehnologiei NFT
Culturile hidroponice pe film nutritiv NFT reprezintă una dintre cele mai interesante sisteme de cultură folosite în noile spații protejate. Această metodă de creștere este o tehnologie ecologică, modernă, simplă și economică. În sera de la USAMV București se cultivă salată sau busuioc, pe acest tip de substrat fără sol. Specialiștii de la Universitatea de Științe Agronomice încurajează sistemul NFT deoarece asigură o productivitate mare într-un timp scurt, fără ca produsul să sufere
legume, productii, boli, daunatori, culturi hidroponice, productii record, tehnologia NFT
„Eco sfaturi“ pentru o grădină prietenoasă cu mediul
În ultima vreme se pune tot mai mult accent pe metodele de întreținere a grădinii ecologice. Chiar dacă pare un clișeu, folosirea în mod repetat a substanțelor pentru întreținerea și protejarea plantelor de dăunători poate distruge biodiversitatea din jurul nostru. Dacă vorbim strict de oaza de relaxare, aceasta poate fi tratată și îngrijită cu ușurință cu ajutorul unor trucuri venite direct de la Mama Natură.
„Ierbicide“ ecologice
Dacă dorim să împiedicăm creșterea buruienilor, dar în
gradini, ecologic, buruieni, biodiversitate, ingrasamant natural
Mai multe articole …
Pagina 201 din 321