Chiar nu mai înțeleg nimic... Anul ăsta se fac 29 de ani de la Revoluție. La anul se fac 30... Și la un moment dat vom „face“, 50, 100 și tot așa... Ce le vom spune copiilor noștri atunci? Această întrebare mi-a venit zilele astea tot uitându-mă prin presă și văzând circul făcut de povestea cu gazele din Marea Neagră. Îmi aduc aminte de o știre de acum mai mulți ani care spunea că – potrivit unor cercetători –, în adâncul Mării Negre există un rezervor uriaș de hidrogen sulfurat care formează

Iată un titlu de editorial sugerat indirect de un coleg în timp ce încerca să mă convingă de vinovăţia unora pentru care se promovează legi speciale. N-am vrut să intru în polemici inutile cu cineva care-şi susţinea cu convingere un punct de vedere, cu atât mai mult cu cât nu-mi plac disputele politice şi nici să mă introduc în subiecte care nu mă prea privesc. Poate şi pentru că, în naivitatea mea, am avut mereu convingerea că aleşii neamului îşi fac treaba cu credinţă în interesul celor care

Pe drumuri de munte gândurile se limpezesc, iar pasul pe care tocmai l-ai făcut prin iarbă se pierde în secunda care tocmai s-a dus. Urcam în una din zilele astea pe o pantă ușoară din Bucegi și mă gândeam, ca tot românul, la nemurirea sufletului, cu tot ce ar vrea să însemne o astfel de stare. Și nu, nu mă gândeam la ce mă gândesc de obicei în asemenea momente... La nemurirea sufletului, la mersul planetei, galaxiei, universului ș.a.m.d. Mă gândeam la valul de furie ce a cuprins România. De

Se petrec multe lucruri în vremurile noastre tulburi, pline de incertitudini, nesiguranţă şi dezmăţ. S-a umplut lumea de neaveniţi, rod al inculturii şi sărăcirii de ştiinţă. De bun simţ, respect faţă de cei care mai ştiu a face câte ceva sănătos şi durabil în lumea asta, nici nu mai poate fi vorba.

Sunt de-a dreptul indignat când văd sau întâlnesc inşi cu blugii sfârtecaţi sfidându-şi semenii, ori valorile consacrate sau indivizi la trei ace care au ajuns în fotolii şi birouri cu trei uşi