ȘI... PA Românie
Recent, jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în care acreditează ideea că din arhiva fostului serviciu secret de la Justiţie (SIPA) au fost copiate şi sustrase documente. Jurnalistul a susţinut că arhiva – instrument folosit pentru şantajarea magistraţilor – ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, ministru al Justiţiei la vremea respectivă. Bineînțeles că fostul ministru, dar și alte persoane implicate
Înţelepciunea zapciilor
Experienţa, viaţa, relaţionările cu oamenii te fac uneori mai înţelept, alteori bănuitor, conservator şi „grijuliu“ mai degrabă faţă de ce fac alţii. Este, fără îndoială, o chestiune ce ţine de caracter, dar mai cu seamă de educaţie şi, uneori, de mediul în care te desfăşori.
Nu ştiu dacă ceea ce se întâmplă în jurul nostru este consecinţa lipsei de experienţă a celor aleşi să administreze ţara sau a grijii exagerate, necontrolate uneori, pentru
„Ghiță, te-aștept deseară la portiță“
Mare tărăboi mare în Săptămâna Luminată, după arestarea lui Sebastian Ghiță în Serbia. Și, după ce tsunami-ul s-a declanșat prin toată presa, în special la televiziuni, a început să mă bântuie un cântec, mare șlagăr acum câțiva ani, interpretat de Cleopatra Stratan, un pui de om. Lansat acum mai bine de 10 ani cântecul are, ar spune conspiraționiștii, veleități profetice. Iată și primele versuri: „Hăinița stă în cui /Afară soare
Propaganda, rădăcina minciunii
Îmi amintesc de cuponiadele de după anii '90, promisiunile… hrană pentru „înţelepţii“ vremii care-şi vedeau visurile împlinite, „pomenile“ electorale, programele altora croite pentru români, apoi subvenţii şi programe europene, toate menite a renunţa la un mod de viaţă specific românesc şi a adopta un altul pe placul europenilor. De fapt, pe placul celor care ne-au vrut doar consumatori, fără o industrie şi agricultură proprie
Mai multe articole …
Pagina 49 din 77