Cu ceva vreme în urmă am intrat în posesia unui material din care am reţinut o dojană pe cât de aspră, pe atât de realistă, exprimată de ambasadorul Norvegiei la Bucureşti care în traducere neaoş românească ar suna cam aşa: „Măi românilor, sunteţi sănătoşi la cap?“

„Nu, nu cred că ne putem reveni din marasmul mental în care ne aflăm nici după cel mai agresiv tratament pentru vindecarea maladiei numită de unii

Nu odată am citit ură pe faţa conaţionalilor noştri stresaţi de atâtea corvoade fizice, psihice şi mai cu seamă financiare generate de ambiguităţile şi lacunele legislative, lipsuri de tot felul, pe deasupra şi de agresiunea autorităţilor asupra intereselor lor fireşti.

De fapt, nu mă mai miră nimic, aşa că, chiar de-aş vrea s-o mai iau de la început, adică de prin anii ’90, nu mai pot. Şi nici nu mai trebuie. M-am plictisit. Nu mai trebuie decât să spun ceea ce deja

„Urgie, mon cher“ – îmi zicea într-una dintre zile, mai în glumă, mai în serios o veche cunoştinţă din ministerul de resort. Curios, solicit câteva amănunte, deşi aspectul nu prea se afla în sfera mea obişnuită de preocupări.

Evident, referirile erau la unele măsuri pompieristice pe care ministrul Irimescu le-ar fi luat în ultima vreme: schimbarea organigramei cu scopul eliminării unor funcţionari care deranjau, nu neapărat ministrul

Se spune despre noi, românii, că suntem foc de isteţi, dar niciodată suficient de mintoşi încât să facem ce trebuie mai întâi pentru noi şi apoi pentru alţii. Am făcut ce-am făcut şi de vreun sfert de veac ne-am cam ales cu praful de pe tobă. Ce-a fost mai bun a luat drumul străinătăţii. Şi cărarea este încă deschisă.

„Nu-i bai“ – spunea un prieten – măcar am rămas cu ceva: vârâtul mâinii până la cot, fiindcă