Spre istorica democraţie
Referindu-mă la fenomenul migraţionist, poate cel mai… sufocant pentru Europa – ca să nu spun nociv – din ultimele câteva sute de ani, ar putea spune cineva de ce-i treaba mea asta?!
Apoi, chiar aşa, de ce trebuie să mă preocupe pe mine, un ins ce n-are treabă cu politica, cu administrarea ţării, cu stăpânirea de la vestul sau estul continentului, hoardele de migranţi ce cutreieră bătrânul continent, mai gata să-l sufoce.
Ei bine, oricine aude despre ceea ce se
Zece ani cu Lumea Satului
Încerc să mă detaşez acum, măcar acum, de cotidian, de aspectele socio-economice, politice, de starea actuală generală a mediului şi a sectorului care ne asigură existenţa.
Încerc, de asemenea, deşi greu, să mă detaşez chiar şi de problemele şi atmosfera tensionată existentă în rândul fermierilor generată, mai cu seamă în acest an, de pierderile înregistrate ca urmare a capriciilor vremii cărora nu suntem în stare nici măcar să le diminuăm din efecte prin măsuri specifice ce ne stau
Cu cădelniţa pe câmp
Un prezentator mai hâtru de la un post de radio făcea mai zilele trecute un comentariu referitor la agricultura zilelor noastre caniculare.
Făcea, de bună seamă, şi o comparaţie între agricultura şi agricultorii români şi cei din lumea la care, de regulă, facem mâna streaşină la ochi privindu-i, uneori cu invidie.
Şi povestea prezentatorul despre cum reuşesc agricultorii din unele ţări să învingă capriciile vremii, mai cu seamă în anii secetoşi. „Ei irigă din abundenţă, la noi
Călătorii de vacanţă
Cine nu visează la o perioadă de răgaz după luni de muncă, stres, probleme personale, poate şi de familie…?! Dar, odată găsit momentul din an măcar pentru o mică vacanţă, te întrebi, de bună seamă, unde poţi găsi liniştea de care vrei să te bucuri.
Îţi vin poate mai întâi în minte locurile în care de multe ori în anii de dinainte te-ai simţit în largul tău. În care ai putut să te „rupi“ efectiv de problemele cotidiene şi să te simţi parcă într-o altă
Mai multe articole …
Pagina 59 din 77