ŞTIINŢĂ PENTRU... NEŞTIINŢĂ!
Tablete pentru copiii din clasele primare, ba chiar pentru cei mai mici de-atât, calculatoare, manuale alternative de nu se ştie după care din ele să se înveţe şi tot felul de programe şi idei privind organizarea învăţământului generate ori de câte ori apare un nou ministru în capul respectivelor treburi. O stare a lucrurilor care mai mult debusolează decât să îndemne la a şti mai mult. Cu alte cuvinte ştiinţă pentru... neştiinţă. Şi asta, din păcate, pentru câteva generaţii care cu siguranţă nu vor mai şti să scrie, să citească, să lege două cuvinte, ce să mai spunem de socotit cu creionul pe hârtie. Cine-i de vină? Sau de ce se vrea aşa?
Aş încerca un răspuns. Pentru că românii sunt români şi s-au născut deştepţi. Şi dacă mai şi-nvaţă câte ceva, ajung şi mai isteţi. Ori, nu de asta e nevoie-n lumea în care trăim. Sunt deja prea mulţi care trebuie să gândească pentru noi. Finanţişti care ne-au dat cu o mână şi ne iau cu zece, investitori care ne dovedesc că noi nu mai ştim să ne valorificăm zăcămintele naturale, nici măcar să ne muncim pământurile, ori să ne vindem ceea ce, de bine, de rău, mai producem prin ţara asta.
Iar ca treaba să fie bine dusă până la capăt, mai vin şi-ai noştri – de parcă celelalte le-ar fi făcut pe toate alţii! – şi organizează, restructurează, dezorganizează până nu mai rămâne nimic.
Ce urmează? „Vânzarea“ instituţiilor agricole
Mă duce gândul acum la cele câteva tentative de a... reorganiza şi redefini structurile judeţene ale Ministerului Agriculturii. După cadastru şi consultanţa agricolă urmează direcţiile agricole. Altă mare greşeală.
Un fost secretar de stat aflat pe la respectiva instituţie cu vreo doi-trei ani în urmă îşi propusese să transforme Direcţiile Agricole în inspectorate. Ar fi rămas în istorie, dar din păcate nu ca bun român. Am înţeles că de ceva vreme şi-ar fi reconsiderat poziţia. Să-l felicit? Nu ştiu dacă chiar trebuie.
Alţi câţiva de-acum, cuprinşi de febra schimbărilor şi regionalizării, îşi doresc la fel intrarea în istorie. Ca demolatori ai aceloraşi instituţii judeţene şi transformarea lor în oficii. Iar şi mai grav, subordonarea lor oricui, numai agriculturii nu.
Păi, oameni buni, dacă ministerul nu mai are nicio corespondenţă în judeţe, mă întreb cu cine pune în practică politicile agricole? Cine mai urmăreşte şi verifică respectarea bunelor practici în agricultură? Respectarea regulilor privind protecţia plantelor, sănătatea pământului şi, până la urmă, toate acţiunile menite a conduce la obţinerea de produse alimentare sigure din toate punctele de vedere?
Toate acestea înseamnă ştiinţă, cunoaştere ce nu poate fi la îndemâna oricui, chiar dacă unii încă mai cred că la agricultură şi fotbal se pricepe toată lumea.
Să fie oare şi asta un fel de ştiinţă pentru... neştiinţă? Aş vrea să cred că mai există printre noi oameni care mai pot gândi de două ori înainte de a făptui ceva. Mai cu seamă atunci când este în joc nu doar soarta unor instituţii, ci viitorul unui neam.
Ion BANU
