„Un preşedinte pentru România...“
...auzim adesea rostindu-se pe diverse canale media şi vedem afişat mai peste tot în perioada campaniei electorale pentru alegerea primului om în stat.
Evident, un singur preşedinte dintre câţi s-au aliniat la start. Cine va fi acela? Va fi el în măsură să răspundă nevoilor celor care-l aleg? Cei care pun ştampila pe cel „preferat“ sunt oare în cunoştinţă de cauză când intră în cabina de vot?
Iată doar câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri, tălmăcite şi răstălmăcite, ar putea pune sub semn de întrebare legitimitatea celui ales, fie şi după al doilea tur. Şi asta, sigur, în opinia celor... eliminaţi din cursă şi susţinătorilor lor. N-ar fi pentru prima dată când se împart acuzaţii din mai toate taberele după consumarea unor importante astfel de evenimente.
Încerc să răspund întrebărilor pe care şi le pun până şi cei mai puţin instruiţi în ale politicii vremurilor noastre.
Mai întâi, mulţi dintre alegători merg la vot doar pentru că au aflat că se votează. Nu ştiu ce şi pe cine trebuie să aleagă şi, mai ales, pentru ce. Mărturie stau sondajele de opinie ce evidenţiază faptul că mulţi dintre respondenţi, potenţiali alegători, n-au nici cea mai vagă idee despre campania electorală şi competitori. Despre programele lor, nici atât. Urmează eventual îndemnul unui „lider“, politician de ocazie, aflat cu sticla-n mână la prima masă din cârciuma satului. Sau a primului om în sat.
Mi-aduc aminte întrebarea cetăţeanului turmentat din „O scrisoare pierdută“: „...dar vorba e, eu alegător..., eu apropritar, eu pentru cine votez?“. De-ar trăi Caragiale...
O altă categorie, „înrolaţi“ politic ori cu convingeri clare, susţine şi votează pe cel pe care-l consideră cel mai potrivit aşteptărilor grupurilor din care fac parte.
În fine, mai sunt şi dintre cei care-şi schimbă opiniile, după cum reuşesc candidaţii să convingă, până în ultima zi şi tot indecişi rămân, aşa că nu votează. Sau, dacă o fac, pun undeva o ştampila doar că... aşa trebuie. „Oricum, nu contează opinia mea – îşi spun în sinea lor. Să mă vadă lumea că sunt în rândul lor.“
Şi uite aşa se ajunge la numărarea voturilor să se constate că participarea la vot este mult sub aşteptări. Uneori sub 50%. Motiv de a pune sub semnul întrebării legitimitatea celui ales de vreme ce mai puţin de jumătate dintre alegătorii cu drept de vot şi-au manifestat această calitate.
Astfel stând lucrurile, mă întreb, aşa cum ne propunem şi încercăm chiar să educăm populaţia prin diverse mijloace în ceea ce priveşte consumul diverselor produse alimentare, medicamentoase, de larg consum, apoi protejarea mediului etc., n-ar fi de interes şi o educaţie politică a electoratului? Poate aşa participarea la vot şi în cunoştinţă de cauză ar fi mai numeroasă, iar opiniile unora privind legitimitatea alegerilor ar fi cu totul altele. Sau nu există interes pentru asta?! Ignoranţa, garnisită cu lipsa de cunoaştere, ar putea fi de bun augur pentru o anume categorie de politicieni. Asta ca să nu-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală.
Ion BANU
