Romania
Curiozități despre lavandă

Una dintre florile emblematice ale lunii iunie este fără doar și poate lavanda. Cunoscută drept aurul mov, aceasta este una dintre cele mai îndrăgite plante aromatice din lume. Provine din regiunile mediteraneene, în special sudul Franței, Italia și Spania, iar denumirea provine din limba latină, lavare, care se traduce prin a spăla. În prezent se cultivă mai peste tot în lume, iar producătorii realizează din florile mov frumos mirositoare fel de fel de produse alimentare, cosmetice sau decorative.

Iată câteva dintre cele mai interesante curiozități despre lavandă:

  • În vechime, grecii și romanii se îmbăiau în apă cu lavandă deoarece era considerată plantă sacră ce aduce o multitudine de beneficii sănătății;
  • Se spune că regina Cleopatra considera lavanda cel mai scump parfum din lume și l-a folosit pentru a-l seduce pe Julius Caesar și mai apoi pe Marcus Antonius;
  • Romanii foloseau florile de lavandă pentru parfumarea băilor publice și de multe ori erau folosite drept dezinfectant;
  • Egiptenii foloseau lavanda în ritualurile de mumificare deoarece considerau că ajută în procesul de conservare;
  • În Franța, lavanda a fost folosită ca monedă de schimb;
  • Lavanda era și este purtată de familiile regale, deoarece violetul este culoarea regalității;
  • Lavanda este menționată și în Biblie, fiind este una dintre ierburile folosite în prepararea esențelor sfinte;
  • Chiar dacă regiunea Provance din Franța este considerată capitala lavandei, nu aceasta este și țara cu cea mai mare suprafață cultivată, ci Bulgaria;
  • Ce mai mare fermă unde se cultivă lavandă nu este nici în Bulgaria, nici în Franța, ci în Australia;
  • Albinele caută nectarul florilor de lavandă, însă nu și moliile, țânțarii sau puricii pentru care aceasta este o plantă repelentă, de aceea a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri pentru alungarea insectelor dăunătoare;
  • În ceea ce privește simbolurile ei, lavanda reprezintă cel mai adesea puritate, devotament, grație, calm și tăcere.

Se cunosc 45 de soiuri de lavandă sau levănțică, cum i se mai spune, și a devenit în ultimii ani una dintre cele mai des întâlnire culturi de nișă de la noi în țară. Numeroși producători și-au deschis mici afaceri cu produse cu și din lavandă și organizează vizite în lanurile înflorite spre bucuria iubitorilor de frumos.

Larissa DINU

lavanda, cultura lavandei, cultivarea lavandei, beneficii lavanda

Alte articole:

Turismul în lanurile de lavandă, tot mai popular în România

Producție slabă de lavandă, ulei mai bogat în compuși volatile

Lavanda Fest

Aura Essențial, plantația cu lavandă de lângă Delta Moldovei

Plantațiile de lavandă, „modele“ în sesiunile foto

Soiul românesc de lavandă Codreanca, cultivat la Vărăști

Parfumul de Rai din Pogonești, Vaslui

11 ha de lavandă bio la Lehliu Gară

Cultura de lavandă - lumea în mov

Plantaţia de lavandă Botez de pe dealurile Bogdăneştiului

Lavandă cu suflet de la Tritenii de Jos

Elixir pentru zilele toride de vară

Drumul lavandei… bătut de gheață

„Aurul mov“ a poposit la Negrești

Alternative sănătoase