Noi descoperiri ar putea eficientiza producţia zootehnică
Elita cercetătorilor europeni a prezentat, în cadrul unui simpozion organizat la Bucureşti de IBNA Baloteşti şi Federaţia Europeană de Zootehnie, rezultatele proiectului european FP7 RedNex, în cadrul căruia a fost studiat modul de îmbunătăţire a utilizării azotului în fermele de vaci cu lapte. Evenimentul a avut ca scop diseminarea rezultatelor cercetărilor făcute timp de 5 ani de mari institute de cercetare şi universităţi din vestul Europei implicate în studiul asupra eficienţei utilizării
Dacă am avea simţul responsabilităţii...
Deunăzi, agenţiile de presă ale lumii au transmis cu iuţeala fulgerului o veste care a surprins mediul ştiinţific şi ingineresc mondial.
La Arizona (SUA), cel mai prestigios concurs internaţional de inventică, organizat de ani buni de către Intell, renumită companie de studiu în domeniul ciberneticii, a fost câştigat de către un român.
Între cei 1.600 de participanţi sosiţi din 70 de ţări, un elev din Râmnicu Vâlcea s-a detaşat hotărât, obţinând două medalii de aur şi premiul suprem în
Şcoala românească să hotărască ce vrea, învăţământ sau socializare
Vorbim despre lumea universitară, despre învăţământul românesc în contextul european, ce trebuie făcut pentru pregătirea tinerilor care pornesc în viaţă cu prof. dr. Bogdan Costea de la Universitatea Lancaster din Anglia.
Marile universităţi, bazate pe studiul independent
– Un român la o universitate engleză, cum aşa?
– Da, dar nu sunt singurul, sunt mulţi universitari români prin toată lumea. Universităţile britanice sunt probabil foarte primitoare, dar aşa sunt şi cele americane. Limba e
Contribuţia Romsilva la gestionarea durabilă a pădurilor
În cadrul simpozionului „Contribuţii ale Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva la gestionarea durabilă a fondului forestier administrat şi la valorificarea superioară a produselor şi funcţiilor pădurii“ a fost analizată starea actuală a codrilor noştri. Evenimentul a fost organizat recent de Romsilva şi de Consiliul Ştiinţific Consultativ (CSC) al RNP, la sediul central al Regiei. Au participat directori de direcţii silvice, cercetători, membri marcanţi ai CSC, reprezentanţi ai
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 415 din 516