Când cineva şi-a propus să diriguiască treburile într-un mediu sau altul, în vremuri mai îndepărtate sau mai apropiate, a început prin a învăţa, mai întâi de la viaţă şi din experienţa înaintaşilor, mai apoi de prin şcoli, anumite reguli: cum să vorbească, să convingă, ce tehnici trebuie să folosească pentru a fi cât mai folositor celor în slujba cărora şi-a propus să fie.

În ciuda atâtor experienţe, „democraţii“ români se pare că văd de-acum oameni politici în toţi indivizii

Şi asta nu pentru că se înregistrează o creştere economică de 3,9%, după cum anunţa mândru premierul Ponta, ci pentru că, după cum spun mai toţi românii, „se tot fură de vreo douăzeci şi ceva de ani şi tot a mai rămas ceva de luat“.

Bogată, bogată, dar cum se face că din belşugul ăsta nu se înfruptă decât unii, cei mai mulţi protejaţi ai unor structuri cu responsabilităţi la nivel naţional sau local? Simplu! Se mai înlocuiesc borduri la străzi, se mai sapă un şanţ ori se mai

De câte ori calc printr-o pădure, sau mi-o doresc în zilele caniculare, mă gândesc la istoria ei pierdută în negura timpului. Doar scrierile unor cărturari sau ale unor iubitori împătimiţi ai codrului ne mai pot face legătura cu trecutul acestuia. Un trecut rupt parcă de prezent ce face să ne întrebăm de fiecare dată ce a fost şi ce a mai rămas din falnicele noastre păduri.

Erau, firesc, alte vremuri, alţi oameni, altă cultură. Am evoluat demografic, fizic, psihic, social, cultural, dar

Cum să se apuce adevăraţii fermieri de treabă când văd că în jurul lor unii beneficiază de subvenţii pe animale virtuale, iar lor le rămâne doar promisiunea că poate vine cineva, fie ei şi chinezi, să le cumpere producţia ca să poată continua afacerea?

Minunat să stai tolănit cu palmele sub ceafă şi să-ţi vină milioanele în cont, în vreme ce alţii transpiră „la coada vacii“ pe mai nimic.

Până la urmă s-ar părea că suntem beneficiarii unei descoperiri epocale: animale