De 200 de ori Lumea Satului
Ce repede au trecut... mai gata nouă ani. Dar nu timpul scurs ne preocupă, ci momentul care trebuie socotit ca unul aniversar. În primul rând pentru noi, cei care din august 2005 vă oferim de două ori pe lună revista Lumea Satului, un brand sută la sută românesc. Apoi, pentru dumneavoastră, miile de cititori, care aţi fost alături de noi şi aţi aşteptat cu nerăbdare fiecare număr al revistei.
Răsfoiţi acum apariţia cu numărul 200. Aceiaşi revistă la care muncesc cu devotament o mână de oameni
De ce ne plângem pământurile?!
„Păi, fiindcă au fost câştigate cu sânge, trudă şi sudoare“ – auzim adesea spunându-se, ca motivaţie a supărării celor cărora le mai pasă de naţia din care fac parte, de ce au mai de preţ românii, de glia, satul unde veşnicia s-a născut.
Mult mediatizata lege privind liberalizarea vânzării terenurilor agricole către persoane străine, trecută prin Parlament „precum gâsca prin apă“, după cum spunea cineva, i-a pus pe jar pe bieţii români, pe cei mai mulţi dintre ei, se înţelege. Pentru că mai
Gânduri de peste an
Tare mi-ar plăcea să subscriu celor care au afişat un bilanţ încurajator la sfârşitul anului pe care tocmai l-am încheiat! Numai că el nu e de natură a ne da mari speranţe, mai cu seamă dacă luăm în calcul startul într-un nou exerciţiu financiar de pe o poziţie destul de şubredă.
Dar să fim optimişti! Câtă vreme mai avem un pământ pe care călcăm – cât vom mai avea braţe şi minţi sănătoase, motivaţia şi, mai cu seamă, plăcerea de a munci pentru un trai decent, dorinţa de a oferi urmaşilor mai
A-nceput numărătoarea inversă
Au trecut mulţi ani şi-or mai trece poate la fel de mulţi până ne vom găsi drumul. Am pornit pe o cărare pe care o vedeam dreaptă acum mai bine de două decenii, dar am dat prea repede peste o răscruce, apoi peste alta şi alta, parcă înadins făcute de cineva ca să nu ne găsim prea repede rostul.
Am privit în jur, am pus mâna streaşină la ochi, poate-poate vedem capătul... Am ascultat glasul primilor iviţi în cale şi-am pornit iarăşi la drum, dar tot prin pustii. Iar când, în fine, am ajuns
Mai multe articole …
Pagina 69 din 77