Glorie învingătorului, onoare învinşilor
Am asistat la una dintre cele mai spectaculoase campanii electorale pentru prezidenţiale, atât prin numărul de candidaţi pentru înalta funcţie în stat, cât şi prin prestaţia celor mai mulţi dintre ei.
N-am să „murdăresc“ pagina cu expresiile, vulgarităţile şi agramatismele unora dintre ei. Şi nici la „pomenile“ electorale n-am să mă refer, care nu înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, decât un fel de a cerşi voturi de la necăjiţii vremii.
Aş spune
„Degeaba ai grădină dacă n-ai grădinar“
Mi-a plăcut expresia rostită în cadrul unei emisiuni TV de un irlandez ce s-a dovedit de-a dreptul îndrăgostit de locurile noastre de baştină.
Cu siguranţă Peter Harsh, împământenit de vreo douăzeci de ani în România, a avut prilejul să cunoască, să vadă şi să studieze tot ceea ce noi, românii, nu reuşim, nu ne facem timp să vedem, să simţim bogăţiile cu care Divinitatea ne-a hărăzit.
O interesantă legendă spune că la împărţirea pământului, Dumnezeu a chemat popoarele ce-l locuiau
„Un preşedinte pentru România...“
...auzim adesea rostindu-se pe diverse canale media şi vedem afişat mai peste tot în perioada campaniei electorale pentru alegerea primului om în stat.
Evident, un singur preşedinte dintre câţi s-au aliniat la start. Cine va fi acela? Va fi el în măsură să răspundă nevoilor celor care-l aleg? Cei care pun ştampila pe cel „preferat“ sunt oare în cunoştinţă de cauză când intră în cabina de vot?
Iată doar câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri, tălmăcite şi
O ŢARĂ ASEDIATĂ?!
Încerc să găsesc un răspuns la întrebarea, sau la... observaţia unora dintre semenii pe care i-am auzit nu o dată vorbind despre „asediu economic“. Chestiunea mi-a trezit oarece interes, aşa că am început să disec problema. M-am întrebat însă de unde şi cu ce-aş putea porni pentru că, asemeni poate multora ca mine, m-am lăsat dus de val vreo douăzeci şi ceva de ani în speranţa că până la urmă lucrurile se aşează pe adevăratul lor făgaş.
Am pornit-o, spun cei mai mulţi, cu
Mai multe articole …
Pagina 64 din 77